(VIDEO) Rușii lansează telefonul care nu permite aplicațiilor să colecteze date

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O companie de securitate din Rusia condusă de Natalya Kaspersky, co-fondator Kaspersky Lab, lansează un smartphone care împiedică Google și alte aplicații colecteze date despre utilizatori, încercând astfel să valorifice tensiunile dintre Rusia și Statele Unite, notează Bloomberg.

Taiga, smartphone-ul conceput de InfoWatch Group din Moscova și denumit după pădurile pustiite din Siberia, rulează propriul firmware bazat pe o variantă modificată de Android, care permite aplicațiilor să ruleze pe dispozitiv, dar le oprește să colecteze date. Telefonul are, de asemenea, un „agent încorporat”, care oferă administratorului – cum ar fi un departament IT al companiei – controlul asupra aplicațiilor pe care dispozitivul le va rula și a conținutului pe care îl poate accesa utilizatorul.

„Majoritatea aplicațiilor colectează anumite date despre utilizatori și le trimit serverelor externe”, a declarat Natalya Kaspersky. „Când oamenii folosesc telefoanele personale la locul de muncă, e-mailurile, documentele și fotografiile care au legătură cu compania sunt în pericol”, mai spune șefa InfoWatch.

Taiga nu este, încă, un telefon destinat publicului larg. Potrivit Bloomberg, primele 50.000 de telefoane au fost deja livrate angajaților companiilor din Rusia în care statul este coproprietar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...