(VIDEO) Rusia trece la un nou nivel de înarmare: Roboții de luptă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pentru prima dată, Ministerul rus al Apărării îşi va prezenta roboţii de luptă în cadrul forumului tehnico-militar „Army 2015“, care va avea loc în iunie, susţin surse din Rusia citate de „Sputnik“.

„Rezultatul cercetărilor şi testărilor centrului de robotică al Ministerului Apărării va fi prezentat pentru prima dată în cadrul unei expoziţii internaţionale care va avea loc în regiunea capitalei, în oraşul Kubinka“, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, publicat vineri.

În comunicatul oficial se mai precizează că la forumul „Army 2015“ se vor prezenta caracteristicile unor roboţi cu dublă utilizare, realizaţi în Rusia.

Mai mult, vizitatorii vor putea vedea imagini de arhivă cu roboţii care au fost testaţi pe teren, pe apă sau în aer. „Standul centrului de cercetare rus va prezenta şi câteva modele experimentale de roboţi, creaţi în scopuri militare“, adaugă comunicatul.

Potrivit Ministerului, prima tranşă de roboţi a fost deja furnizată Marinei, dar şi unităţilor de recunoaştere şi forţelor aeriene.

Activitatea centrului de robotică din Rusia include şi lucrul la vehicule aeriene fără pilot, la roboţi de teren, la vehicule marine fără pilot şi la bărci cu motor teleghidate.

Forumul tehnico-militar internaţional „Army 2015“ va fi găzduit de ruşi în parcul Patriot din Kubinka, între 16 şi 19 iunie 2015, conchide „Sputnik“.

În vara anului trecut rușii au prezentat prototipurile unor androizi de luptă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...