(VIDEO) Record: Cel mai bine vândut album muzical din istorie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel mai bine vândut album din istorie îi aparține unui faimos artist american. Realizarea discografică a câștigat, în SUA, de 29 de ori Discul de Platină și a obținut, în 1984, nu mai puțin de opt Premii Grammy, printre care și „Albumul anului”.

Este vorba de albumul „Thriller”, semnat de regretatul Michael Jackson și produs de Quincy Jones. A fost lansat la 30 noiembrie 1982 la casa de discuri Epic Records.

Cele nouă piese, care însumează 42:19 minute, se înscriu în diverse genuri muzicale, de la post-disco și pop până la R&B și rock. Șapte dintre ele au fost extrase pe single.

Trei dintre clipurile celebre care au promovat albumul, ale pieselor „Thriller”, „Billie Jean” și „Beat It”, au fost intens mediatizate la vremea respectivă.

Inițial, recordul Guinness pentru cel mai bun album vândut i-a fost înmânat Regelui Pop în 2006. Performanța a fost reconfirmată, conform guinnessworldrecords.com, la 1 ianuarie 2012, dată la care albumul se vânduse în 65 de milioane de exemplare.

Ca număr de vânzări, „Thriller” a fost egalat doar pe teritoriul american, de către colecția „Greatest Hits” a celor de la Eagles, deținătoare, la rândul ei, a 29 de Discuri de Platină, ce reprezintă tot atâtea milioane de exemplare vândute.

Celelalte două albume care se află pe podiumul celor mai vândute realizări discografice din toate timpurile sunt „Back in Black”, semnat de rockerii australieni de la AC/DC, cu aproximativ 50 de milioane de exemplare vândute, și „The Dark Side of the Moon”, al englezilor de la Pink Floyd, cu aproximativ 45 de milioane de vânzări.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...