(VIDEO) Procurorii au recurs la tortură pentru a obține depoziții false împotriva lui Renato Usatîi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Valeriu Malarciuc, cel care a fost reținut acum un an pentru faptul că ar fi intermediat transmiterea unei sume de bani de la Renato Usatîi către killerul Vitalie Proca, astfel ca acesta să depună mărturii false în privința comanditarului omorului lui Gherman Gorbunțov, susține că, deși era în relații de prietenie cu Proca, între 2011 și 2013, atunci când killerul a fost reținut în Federația Rusă, nu a avut nicio legătură cu acesta. Mai mult, „mărturiile” pe care le-a făcut fiind în detenție, au fost scoase din el după trei zile de tortură, precum și amenințări din partea unor procurori de răfuială în privința familiei, părinților și apropiaților.

„Timp de trei zile eu am fost torturat, bătut, chestii de genul ăsta pe care nu mai vreau să le enumăr, ca să „recunosc” într-un fel sau altul, ceva care l-ar incrimina pe Renato Usatîi. Când am văzut că nu se mai poate așa, eram amenințat să-mi aresteze unul din părinți, oameni apropiați, ceva de genul, am spus: „stați un pic, haideți că recunosc ceea ce vreți voi să recunosc, numai să se termine teroarea asta””, a declarat Valeriu Malarciuc, într-un interviu video difuzat în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Potrivit lui Malarciuc, toate aceste atrocități au avut loc în sediul Inspectoratului Național de Investigații (INI) între 14 și 17 octombrie 2016, iar atunci când a ajuns în Penitenciarul Nr.13 s-a dezis în mod oficial de declarațiile pe care le-a făcut.

„Înregistrarea care este, ea s-a făcut acolo, au spus: „Valera, ia și o învață, hai că noi o să te ajutăm, dar ia și învață asta”. Ajungând să văd că am fost tras pe sfoară, când am văzut în ce nămol am intrat, când am ajuns la Penitenciarul Nr.13 am refuzat de declarațiile mele oficial și am înaintat plângeri pentru aplicarea torturii în privința mea”, a mai declarat Malarciuc, precizând că plângerile au fost respinse de către procurorii ierarhici superiori.

Presupusul „intermediar” a mai menționat că în perioada aflării sale la INI, era pus să efectueze apeluri telefonice de pe numărul său, la diferite persoane, inclusiv la Vitalie Proca în România. „Concret, vroiau să dau declarații pe Renato Usatîi precum că el mi-a transmis bani, ca eu, la rândul meu, să-l influențez pe Proca să dea depoziții false. Era Vitalie Busuioc procurorul, era Sîrbu Octavian, era Gheorghe nu știu cum îi e familia, un coleg de-al lui Sîrbu, și erau încă doi procurori mai în vârstă ca Busuioc, dar eu nu-i cunosc. Mi-au propus să fac declarații la video. Atunci am refuzat și am spus: „ucideți-mă de tot, faceți ce vreți, dar eu la video nu fac declarații”. Fabula ceea a fost pusă pe un stic și a fost dusă de Busuioc”, a mai menționat Malarciuc.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că și în timpul aflării sale în Penitenciarul nr.13, cinci din cele nouă luni cât s-a aflat în detenție preventivă, a stat izolat, singur într-o celulă, i se ridicau ilegal actele pe care le acumula, numere de telefoane, se organizau percheziții inopinate, fiind nevoit să declare că se mutilează în caz că mai continuă presiunile. „După ce m-au scos pe mine, l-au aruncat pe David Davitean acolo”, a conchis Valeriu Malarciuc, dând de înțeles că și în privința acestuia sunt aplicate aceleași măsuri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...