(VIDEO) Premierul australian l-a ironizat pe Trump la un dineu cu jurnaliştii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul australian Malcolm Turnbull riscă o nouă ruptură cu Donald Trump, după ce presa a publicat imagini cu el ironizându-l pe liderul de la Casa Albă şi făcând referire la ancheta din SUA privind posibilele legături dintre echipa de campanie a acestuia şi Rusia, relatează Bloomberg.

În cursul unei întâlniri, în spatele uşilor închise, cu jurnalişti şi parlamentari, la un dineu, Turnbull l-a imitat pe Trump vorbind despre sondaje.

„Donald şi cu mine, câştigăm şi câştigăm în sondaje”, a spus premierul australian, imitând stilul de discurs al preşedintelui american, în râsetele şi aplauzele audienţei. „Câştigăm atât de mult. Câştigăm cum nu am mai câştigat până acum. Câştigăm în sondaje. Câştigăm, câştigăm. Nu în sondajele false, nu în sondajele false”, a adăugat el.

„Câştigăm în sondajele reale”, a insistat şeful Guvernului de la Canberra, referindu-se la sondajele online: „Sunt atât de uşor de câştigat. Am acest tip rus (…), credeţi-mă, este adevărat, este adevărat”.

Deşi jurnaliştii au fost informaţi că nu pot da ştiri din discurs, o televiziune locală a difuzat joi fragmente.

Premierul australian a minimalizat ulterior declaraţiile, spunând că sunt „afectuos jucăuşe”.

Turnbull s-a declarat dezamăgit că declaraţiile au fost publicate şi a subliniat că majoritatea discursului a fost autoironic.

Relaţia celor doi lideri a fost dificilă la început, după ce Trump s-a plâns în legătură cu o promisiune a administraţiei anterioare de a muta refugiaţi din Australia în centre de detenţie din străinătate. Ei au detensionat situaţia în cursul unei întâlniri din SUA, din luna mai.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...