(VIDEO) O bunicuţă de 81 de ani face senzaţie pe Internet, cântând rock la chitară. A învăţat să cânte abia acum 20 de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce a făcut senzație pe internet cu chitara ei electrică, Mary Ho va atinge miercuri, la 81 de ani, un vârf al scurtei ei cariere cu prilejul zilei naționale a statului Singapore, cântând în fața unui public numeros, relatează AFP.

„Este pentru prima dată când particip la un mare eveniment, sunt foarte emoționată”, a declarat Mary Ho pentru AFP, înainte de evenimentele organizate în seara celei de a 52-a aniversări a independenței arhipelagului din Asia de Sud-Est.

Bunicuța cu șapte nepoți a început să cânte la chitară la 60 de ani, învățând mai întâi singură, dintr-un manual de inițiere pentru chitară acustică.

Dar când a descoperit în urmă cu circa zece ani piesa clasică „Samba Pa Ti” a starului rock Carlos Santana, ea a decis să ia cursuri cu un profesor.

„Era prea dificil să învăț singură, așa că am găsit un profesor. Dar profesorul m-a privit și a spus: „Oh, nu am mai predat cuiva de vârsta dumneavoastră înainte””, a povestit ea zâmbind.

Între timp, ea a adunat o colecție de peste 20 de chitare, și-a înregistrat propriul său album de muzică latino și este solicitată frecvent pentru concerte de binefacere.

O înregistrare video cu Mary Ho cântând „Need Your Love So Bad”, un hit clasic din patrimoniul muzicii blues, a adunat peste 1,1 milioane de vizualizări de pe YouTube.

Rockerița octogenară este considerată un exemplu pentru persoanele în vârstă în ceea ce privește modul în care poți rămâne activ în această țară cu o populație îmbătrânită, notează AFP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...