(VIDEO) Noi recorduri pentru Ronaldo în victoria cu APOEL Nicosia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cristiano Ronaldo a revenit în forţă la Real Madrid. Lusitanul de 32 de ani a devenit jucătorul cu cele mai multe duble în UEFA Champions League. CR7 a marcat de două ori pentru a 30-a oară în carieră.

Ronaldo a deschis scorul în minutul 12 al partidei cu APOEL Nicosia, la capătul unei acţiuni superbe a Realului şi a dublat avantajul „galacticilor”, din penalty. Scorul final (3-0) a fost stabilit de fundaşul-golgheter, Sergio Ramos (minutul 61).

Astfel, Ronaldo a ajuns la 12 goluri înscris din penalty în Champions League şi l-a depăşit la acest capitol pe rivalul Lionel Messi, cel care reuşise şi el o dublă marţi (a 27-a), împotriva lui Juventus (3-0).

Mai mult, Cristiano a reuşit performanţa de a înscrie în meciul de debut în UEFA Champions League, în ultimele şase ediţii, marcând un total de 8 goluri.

În momentul golului marcat din penalty, Ronaldo înscrisese de 12 ori din cele 16 şuturi trimise pe spaţiul porţii, în toate competiţiile.

În celălalt meci al Grupei H, Tottenham a trecut de Borussia Dortmund, cu 3-1.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...