VIDEO // Momentul în care Veaceslav Platon, însoțit de pază, intră forțat la ședința CNPF

by D M
Distribuiti mai departe...

După ce în presă a apărut informația potrivit căreia controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon ar fi dat buzna la ședința CNPF, unde se discuta despre subiectul MOLDASIG, portalul SafeNews.md a intrat în posesia imaginilor video care confirmă faptul că Platon și-a făcut apariția în sala de ședință, însoțit de pază. S-a lăsat cu îmbrânceli.

Din imaginile video, în posesia cărora a intrat redacția SafeNews.md se vede clar că Veaceslav Platon își face apariția în sediul CNPF. Totul s-a întâmplat în data de 2 decembrie, curent, în jurul orei 16:05, atunci când membrii instituției erau întruniți într-o ședință în care se discuta subiectul MOLDASIG. Acesta era însoțit de câțiva agenți de pază.

Deși accesul în instituție nu i-a fost permis, Veaceslav Platon a pășit peste bariera de la intrare, înaintând abuziv, fiind urmat și de cei care îl însoțesc. Cei de la pază au încercat să-i oprească, însă fără succes.

Fiind de neoprit, controversatul om de afaceri s-a îndrept spre sala unde avea loc ședința. Acesta, dar și câteva dintre persoanele care îl însoțeau au intrat în sală, iar alte două persoane au rămas după ușă pentru a îngrădi accesul.

Potrivit reprezentanților CNPF, Veaceslav Platon nu a fost invitat la ședință. Acesta și-a făcut apariția însoțit de câteva persoane, unele dintre ele chemate de Comisie să fie prezente la ședință, altele nu. Ulterior între aceștia s-ar fi iscat un scandal.

În cadrul ședințe urmau să fie discutate două probleme legate de Moldasig –  facilitarea accesului administratorului special al CNPF în conducerea companiei de asigurări și acordarea specimenelor semnăturilor bancare pentru acesta ca să fie efectuate plățile în cadrul asigurării Cartea Verde.

Platon ar fi solicitat să fie urgentate avizele CNPF cu privire la administratorii Moldasig. Însă, potrivit legii, instituția are la dispoziție 30 de zile pentru a face acest lucru. Prin urmare, în cadrul ședinței nu ar fi fost găsit un compromis.

Compania de asigurări Moldasig în jurul căreia se aude tot mai des cuvântul atac raider a simțit pentru prima dată mâna lui Platon încă în 2012, atunci când controversatul om de afaceri a cumpărat această companie – prin firme interpuse. Atunci șase firme au achiziționat cu 15,6 mln dolari SUA 480 000 de acțiuni ale Moldasig. Trei companii din cele șase, la scurt timp au luat credite de la două bănci comerciale din R. Moldova asigurând cu bunurile companiei de asigurări întoarcerea creditelor. Într-un final acele trei firme nu au mai returnat creditele și desigur că banii au fost luați forțat de către bănci de pe conturile Moldasig. Așa Veaceslav Platon a cumpărat Moldasig tot cu banii Moldasig.

DESCHIDE.MD


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.