(VIDEO) Malaysia Airlines 370: Momentele cheie care au dus la dispariție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sunt deja 10 zile de când aeronava Boeing 777 a companiei Malaysia Airlines, de pe cursa Kuala Lumpur – Beijing a dispărut fără urmă.

Cu această ocazie, cei de la CNN au realizat o reconstituire a traseului aeronavei din momentul în care aceasta a decolat și până în momentul dispariției.

Decolarea: 12:41

Boeing-ul 777 a decolat la ora 12:41, locală, de pe aeroportul din Kuala Lumpur cu destinația Beijing. În acel moment absolut toate sistemele de la bord erau perfect funcționale.

Sistemul ACAR transmite semnale din aeronavă: 01:07

Peste aproximativ o jumătate de oră de la decolare, unul dintre sistemele de comunicare al avionului transmite un ultim semnal de acest fel, reperat de radare, susține compania Malaysia Airlines.

Sistemul ACAR ( Aircraft Communications Addressing and Reporting System) este un computer de bord care colectează tot felul de date, începând de la altitudinea și viteza zborului, continuând cu performanțele piloților sau nivelul combustibilului și încheind cu vremea de afară, pe care le transmite, de regulă, în baza de date a companiei de care aparține.

Ultimul contact între turnul de control și avion: 01:19

Cineva din carlingă ia legătura cu turnul de control în momentul în care avionul, cel puțin aparent, părăsea spațiul aerian malaezian și intra în cel vietnamez. Conform investigatorilor, mesajul i-ar fi aparținut copilotului Fariq Ab Hamid, care a transmis că ”totul este în regulă” și ”noapte bună”.

Cuvintele ”noapte bună” sunt folosite în limbajul aeronautic atunci când se părăsește un spațiu aerian și se intră în altul. Practic acest limbaj se folosește în orice zbor din lume.

Rămâne însă neclar de ce piloții nu au mai luat legătura cu controlorii de trafic vietnamezi.

Deconectarea transponderului – 01:21

Transponderul este un alt sistem de securitate instalat pe avion, dar care transmite mult mai puține date decât ACARS. Datele se referă la numărul zborului, altitudine, viteză și poziție.

Practic transponderul este cel mai important element al unui avion pentru controlorii de trafic aerian, în baza datelor emise de aceasta putând fi urmărite informații esențiale în această activitate.

Rămâne neclar de ce transponderul a fost deconectat și trezește marii dubii faptul că acest lucru s-a întâmplat imediat după ultima legătură dintre carlingă și turnul de control.

”Din momentul deconectării transponderului, avionul devine invizibil pentru cei de la sol. Chiar dacă sunt radare în zonă și îl reperează, acestea arată doar un punct care vorbește despre existența unui obiect zburător, neoferind mai multe date”, a declarat Azharuddin Abdul Rahman, directul Departamentului de Aviație Civilă al Malaeziei.

Dispariția de pe radarele civile: 01:30

După 11 minute de la ultimul contact vocal și după 9 minute de la deconectarea transponderului, avionul a dispărut și de pe radarele civile. După cum enunțam și mai sus, radarul civil doar arată un punct zburător și locul în care acesta se află.

ACARS nu a mai transmis la 01:37

Sistemele ACAR sunt setate să transmită date din 30 în 30 de minute. Cum ultimul semnal a fost la 01:07, următorul ar fi trebuit să fie transmis la 01:37. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar investigatorii spun că semnalul putea să dispară doar dacă a fost deconectat între 01:07 și 01:37.

ACAR este un sistem foarte important mai ales în cazul în care aeronava este deturnată, deoarece oferă date complete despre ce se întâmplă în carlingă și la bord.

Detectarea de către radarele militare: 02:15

Chiar dacă toate sistemele de transmitere a datelor de la bord au fost deconectate, zborul 370 oricum mai putea fi detectat. Iar acest lucru s-a întâmplat, Boeing-ul fiind reperat la 02:15, deasupra insulei Pulau Perak, în strâmtoarea Malacca.

Incertitudinile se adâncesc însă și mai mult în acest moment, deoarece avionul nu avea ce să caute în acel loc, el deviind cu peste o mie de km de la cursul de zbor pe care trebuia să-l aibă.

Din acel moment, avionul nu a mai apărut nici pe un radar, iar conform autorităților malaeziene, el ar fi apucat-o spre nord-vest, în Golful Bengal sau spre sud-vest, în Oceanul Indian.

Totuși, scenariul că ar fi mers înspre Oceanul Indian este mai plauzibil, deoarece în nord sunt instalate foarte multe radare ce l-ar fi depistat, în timp ce în largul oceanului sunt mult mai puține

Detectarea unor date de către sateliți: 08:11

Premierul malaezian Najib Raza, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că la mai bine de 7 ore de la momentul decolării, sateliții ar fi reperat unele date transmise de către aeronavă. Najib nu a oferit presei detalii despre localizarea avionului, deoarece nici datele reperate de sateliți nu par a fi complete.

Cert e că datele proveneau de undeva din zona Oceanului Indian, iar premierul malaezian dă asigurări că semnalele reperate de sateliți proveneau de la zborul 370.

Conform specialiștilor în aeronautică, Boeing-ul 777 al Malaysia Airlines avea doar două posibile coridoare aeriene. Spre nord-vest, către Thailanda, Kazahstan și Turkmenistan sau spre sud vest, către Indonezia și apoi Oceanul Indian.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...