(VIDEO) Maia Sandu vs Igor Dodon: Cine a câștigat prima dezbatere electorală?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prima dezbatere electorală între prezidențiabili a avut loc joi, la Pro TV și a suscitat numeroase discuții pe rețelele de socializare.

Din păcate, într-o țară precum Republica Moldova, efectul unor dezbateri electorale este mult mai mic decât într-un stat cu un nivel avansat de democrație, acolo unde electoratul nu este atât de divizat pe criterii geopolitice. Reacțiile pe care le-am urmărit aseară au fost împărțite, adepții Maiei Sandu vorbind, în marea lor parte, de o „victorie categorică”, aceeași atitudine având-o și cei din tabăra lui Dodon.

De fapt dezbaterea a fost una mult mai echilibrată per total, având însă două părți diametral opuse. În prima parte Maia Sandu a început mult mai viguros, în timp ce finalul i-a aparținut lui Dodon.

Mai jos, voi încerca să prezint o analiză cât mai echidistantă a felului în care au decurs ostilitățile

1. Principalele teme de dezbatere

Maia Sandu – Dodon este un mincinos

Maia Sandu a început extrem de ofensiv dezbaterea, atacându-l pe Igor Dodon pe mai multe subiecte și acuzându-l de minciună. De altfel, candidata PAS a utilizat extrem de des cuvintele „minciună” și „mincinos” în adresa contracandidatului său.

L-a acuzat pe acesta că ar denigra-o în mass-media sa și chiar a adus un ziar al socialiștilor în care erau promovate subiecte gen „imigranții sirieni” sau „susținerea minorităților sexuale”.

De asemenea, au fost abordate subiectele „cursele cu avionul lui Plahotniuc” și „de unde bani pentru casa lui Dodon?”, de fiecare dată Dodon fiind acuzat de minciună.

Este de remarcat faptul că Maia Sandu nu a adus niciun subiect nou de atac, despre toate discutându-se deja în presă.

Dodon – Sandu e candidatul oligarhilor

Dodon a marșat foarte mult pe faptul că Maia Sandu provine din rândurile actualei puteri, făcând parte din 3 guverne AIE și că a fost membru al PLDM.

El a reușit să pareze cu succes un atac al Maiei Sandu, ce ține de zborurile cu avioane private, iar cu această ocazie am aflat că aceasta, în perioada în care era ministru, ar fi zburat la Doha cu un avion privat plătit din surse necunoscute.

De asemenea, Dodon a acuzat-o că ar fi „unionistă”, dar și că ar fi promovat anumite politici greșite în perioada în care a fost ministru al Educației, inclusiv la „sinucideri” – o exagerare clară.

2. Puncte forte

Maia Sandu a fost bine documentată, având la ea dovezi în legătură cu orice argument. Asta i-a oferit atuul de a începe foarte ofensiv și de a câștiga clar primele minute ale dezbaterii.

Igor Dodon a dat dovadă de foarte mult calm și încredere pe tot parcursul dezbaterii. A reușit să aducă subiecte noi în dezbatere (zborul la Doha), care au luat-o prin surprindere pe contracandidata sa. A știut să-și păstreze aproape 4 minute în plus la final, pe care le-a utilizat pentru a para unele atacuri și a-și formula un mesaj solid de încheiere.

3. Greșeli

Maia Sandu

Și-a irosit foarte rapid minutele în startul dezbaterii. Acest lucru i-a adus câștig de cauză în prima parte, dar a avut de pierdut pe final.

Cea mai mare gafă mi s-a părut însă faza cu telefonul mobil și atitudinea total nepotrivită față de Dodon, căruia i-a replicat că nu o interesează ce spune și că-și caută de treabă. O declarație arogantă, care a fost taxată de Dodon prin faptul că „utilizează șpargălci”, chiar dacă a instalat camere de supraveghere la BAC.

O altă gafă a comis-o atunci când Dodon a întrebat-o dacă acceptă susținerea lui Filat și Plahotniuc, care au declarat că ar fi votat cu ea. Maia Sandu a preferat să spună că mai e cazul ca „încă un penal”, făcând referire la Dodon, să o susțină.

Maia Sandu a mai fost întrebată de ce a acceptat să facă parte dintr-un Guvern votat de Voronin, iar răspunsul a fost unul care, personal, mi-a trezit zâmbetul: „Voronin a susținut reformele în Educație”. Greu totuși de crezut.

Pe final i-a ridicat mingea la fileu lui Dodon, întrebându-l dacă acesta va susține în Parlament modificarea Constituției, ca viitorul procuror general să fie numit de președintele țării. Dodon a răspuns că fracțiunea sa va susține fără probleme acest lucru.

Igor Dodon

Nu a avut niciun argument atunci când a fost întrebat de ce ziarul de partid al socialiștilor promovează manipulări crase, gen „imigranții sirieni”.

De altfel, în prima parte a dezbaterii Dodon a preferat să nu răspundă la mai multe acuzații, fapt ce a și înclinat clar balanța de partea Maiei Sandu.

Nu a putut să vină cu explicații convingătoare la mai multe atacuri, gen „bani pentru casă”, „zboruri cu avionul lui Plahotniuc”.

Concluzii

Dezbaterea a fost una modestă, în care ambii candidați au ales să se acuze reciproc, fără a prezenta viziuni și proiecte clare ale unui viitor președinte. Cele mai des folosite cuvinte au fost „Plahotniuc” și „minciună”, ambii acuzându-se de relații cu oligarhul și că ar minți.

Formatul cred că a fost unul deficitar, ori o dezbatere de o asemenea importanță nu poate să dureze atât de puțin. La un moment dat Maia Sandu își epuizase timpul iar moderatoarea a fost nevoită să să le mai acorde ambilor candidați câte 3 minute. Moderatoarea a intervenit mult prea puțin în dezbatere.

Nu am avut un învingător clar, dar faptul că Dodon a avut finalul, a fost mai calm și a gafat mai puțin, i-ar conferi un ușor avantaj după dezbatere.

Alex Cozer

PS: Dezbaterea integrală poate fi urmărită mai jos


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...