(VIDEO) Inconștiență maximă: Un bărbat prins pentru a treia oară beat la volan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un şofer care conducea în stare de ebrietate a fost la un pas de a lovi frontal un alt automobil. Cazul a fost documentat duminică în apropiere de Spitalul raional Călărași. Şoferul nu este la prima abatere, acesta fiind prins beat la volan a treia oară în acest an.

Ofițerii de patrulare au stopat mașina pentru verificări obișnuite, dar au dat peste un caz extrem de interesant. La volan s-a dovedit a fi un bărbat de 41 de ani, locuitor al orașului Călărași. Șoferul se afla în stare de ebrietate, având o concentrație de alcool de 1,72 mg/l în aerul expirat. Mai mult, fiind verificat în baza de date, inspectorii de patrulare au stabilit că de la începutul anului, șoferul este depistat la volan în stare de ebrietate deja a treia oară, fiindu-i privat dreptul de conduce încă din iunie 2017.

Conform legislației, conducerea unui automobil în stare de ebrietate, se pedepsește cu amendă de până la 42,500 de lei cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport de la 3 la 5 ani.

Deoarece ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, iar condițiile meteo nu sunt cele mai favorabile, pentru a preveni provocarea unor incidente nedorite, INP solicită conducătorilor auto să nu urce la volanul unui automobil dacă au consumat alcool.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...