(VIDEO) Iațeniuk acuză Rusia că „subminează stabilitatea internațională”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a acuzat Rusia că „subminează stabilitatea internațională” și a solicitat sprijin economic din partea aliaților occidentali pentru modernizarea armatei ucrainene, potrivit unui interviu difuzat duminică în Statele Unite, scrie AFP.

„Lumea are motive să se îngrijoreze în legătură cu intențiile lui Putin”, a afirmat Arseni Iațeniuk la postul de televiziune NBC, într-un interviu înregistrat sâmbătă și difuzat duminică: „Federația Rusă a subminat stabilitatea internațională”.

„De fapt, ea a pus capăt tuturor programelor de neproliferare nucleară”, a subliniat el, referindu-se la Memorandumul de la Budapesta semnat în 1994, în baza căruia Ucraina a acceptat să renunțe la arsenalul său nuclear în schimbul garantării integrității sale teritoriale.

„Este evident astăzi că Rusia reprezintă o amenințare pentru întreaga lume, pentru Uniunea Europeană și pentru Ucraina”, a adăugat premierul Iațeniuk.

În timp ce vicepreședintele american, Joe Biden, urmează să se deplaseze luni în Ucraina, Arseni Iațeniuk a făcut un apel la sprijin din partea Occidentului. „Trebuie să fim în plină formă pentru a opri Rusia, iar pentru aceasta avem nevoie de un sprijin real de la partenerii noștri occidentali”, a afirmat el. „Avem nevoie de sprijin economic și financiar, avem nevoie să modernizăm armata ucraineană și să revizuim toate structurile ucrainene de apărare”, a continuat șeful cabinetului de la Kiev.

„Președintele Putin visează să restaureze Uniunea Sovietică, în fiecare zi merge din ce în ce mai departe și numai Dumnezeu știe unde se va opri”, a avertizat Arseni Iațeniuk. Într-un interviu difuzat duminică de canalul Fox News, ambasadorul rus în Statele Unite, Serghei Kisliak, a respins această idee: „Orice declarație care lasă de înțeles că visăm restabilirea Uniunii Sovietice este falsă în însăși natura ei”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...