(VIDEO) Germania, prima țară europeană care va difuza filmul „The Interview”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Germania este prima țară din Europa în care controversata comedie „The Interview”, ce prezintă un complot fictiv de asasinare a dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, va fi difuzată în cinematografe, scrie agenția rusă Tass.

Potrivit companiei Sony Pictures, care a realizat acest film, „The Interview” va avea premiera în Germania pe 5 februarie, inițial fiind prezentată presei, iar ulterior publicului larg, conform procedurii standard.

Chiar dacă până acum a fost evitat de cinematografe, filmul a avut un succes răsunător în vânzări online și închirieri pe internet, devenind cel mai profitabil din istorie la acest capitol pentru Sony, care a avut încasări de peste 40 de milioane de dolari.

Controversa în jurul acestui film a început în noiembrie cu un atac cibernetic asupra Sony. Hackerii au amenințat apoi că vor ataca cinematografele care vor difuza filmul. Autoritățile americane au acuzat Coreea de Nord că ar sta în spatele atacului.

Sony, care renunțase la difuzarea peliculei, a revenit asupra deciziei și a anunțat că aceasta va fi disponibilă online după ce majoritatea cinematografelor din Statele Unite au spus că nu vor proiecta filmul, din cauza amenințărilor cu violența.

Pelicula a fost totuși difuzată la data stabilită, în ziua de Crăciun, în aproximativ 300 de săli de cinematograf independente din Statele Unite, aducând 2,8 milioane de dolari. Filmul trebuia inițial să fie difuzat în peste 2.000 de cinematografe.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...