(VIDEO) Gaură neagră uimitoare în Soare, descoperită de NASA: Ce se întâmplă cu Terra?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O sondă spaţială a NASA a făcut o descoperire uimitoare pe suprafaţa Soarelui: „o gaură” întunecată sub formă de pătrat în partea exterioară a astrului ceresc. Regiunea neagră a fost capturată de NASA cu ajutorul sondei Solar Dynamics Observatory (SDO).

Agenţia spaţială americană NASA a capturat imagini surprinzătoare ale Soarelui, în perioada 5-7 mai, potrivit Space.

Pătratul de culoare neagră, cunoscut sub numele de „gaura coronală”, este o zonă unde vântul solar izbucneşte în afara Soarelui cu viteze ultra-rapide.

Gaura coronală apare întunecată, în opinia NASA, deoarece există mai puţin material ce emite lumina în intervalul ultraviolet al spectrului, folosit la crearea acestui videoclip.

În interiorul găurii coronale se pot vedea bucle luminoase atunci când mici bucăţi de plasmă fierbinte ale câmpului magnetic al Soarelui sunt aruncate deasupra suprafeţei astrului.

„Pentru că este poziţionata atât de departe în zona de sud a Soarelui, sunt puţine şanse ca vântul solar să aibă vreun impact asupra Pământului”, au explicat cercetătorii NASA.

Solar Dynamics Observatory este doar una dintre sondele spaţiale ale NASA care cercetează în prezent Soarele şi vremea din jurul Pământului.

În anul 2013, Soarele a avut intensitatea maximă a activităţii sale din cadrul ciclului de 11 ani al astrului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...