(VIDEO) Dosarul fraudelor bancare: Politicieni, șefi de bănci, ex-guvernatori ai BNM, implicați în jaful secolului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul șef al Secției privind prevenirea spălării banilor și monitorizarea tranzacțiilor în cadrul Băncii Sociale S.A., Sergiu Sagaidac, spune că beneficiarii fraudei bancare sunt Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Vlad Filat și Veaceslav Platon.

Potrivit acestuia, cei patru sunt beneficiari din „linia întâi” ai furtului din sistemul bancar, urmați fiind de alți cel puțin 20 de persoane care au o conexiune majoră, printre ei directori de bănci și foști guvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei.

„Nu vreau să lansez acuzații, deoarece sunt organe abilitate care trebuie să stabilească dacă aceste persoane au statut de bănuit sau martor în furtul din sistemul bancar. Primul beneficiar este unul care a stat mai mult în umbră, controlând Banca Națională care nu a intervenit în prevenirea acestui furt. Este vorba de Vlad Plahotniuc. Al doilea este Ilan Șor, urmat de Vlad Filat și Veaceslav Platon”, a afirmat Sagaidac în cadrul unei emisiuni de la TV7.

Totodată acesta a dat numele a 20 de persoane, care în opinia sa ar fi beneficiari din „linia a doua” ai furtului. Aceștia ar fi beneficiat direct de pe urma fraudei din sistemul bancar sau ar fi executat comenzile beneficiarilor primari, spune Sagaidac.

„Aceste persoane cunosc foarte mult despre ceea ce s-a întâmplat. Unii au participat la jaful din sistemul bancar, iar alții au executat comenzi. Procuratura trebuie să stabilească dacă următoarele persone vor avea statut de bănuit sau martor în dosarul privind acest jaf”, a mai spus Sagaidac.

Printre cei menționați de fostul angajat al Băncii Sociale se numără Natalia Rahuba, ex-președinte interimar al Băncii Sociale, Sergiu Albot ex-președinte al Băncii Sociale, Gheorghe Papuc ex-consilier al președintelui Băncii Sociale pe probleme juridice, Simion Rusu ex-șef al Serviciului de Securitate, Elena Sertineanu ex-șef al șecției prevenirea spălării banilor de la Banca de Economii, Dorin Drăguțanu ex-guvernator al BNM.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...