(VIDEO) Din apartamentul lui Nemțov au fost sustrase toate dovezile privind implicarea Rusiei în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Din apartamentul opozantului rus Boris Nemțov, asasinat vineri la Moscova, au fost sustrase toate dovezile privind implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, susține Ilia Iașin, un prieten al politicianului.

Potrivit acestuia, la scurt timp după asasinarea lui Nemțov, serviciile speciale rusești au intrat în apartamentul opozantului lui Vladimir Putin și au sustras dovezile pe care fostul vicepremier se pregătea să le dezvăluie în scurt timp.

Nemțov avea pregătit un dosar voluminos, denumit „Putin și războiul”, care conținea dovezi începând cu felul în care Federația Rusă a plănuit anexarea Crimeei și până la destabilizarea estului Ucrainei.

Opozantul rus ar fi fost prima figură politică importantă din Rusia care ar fi prezentat dovezi clare ce urmau să distrugă întreaga teorie a lui Putin din ultimele luni, privind „neimplicarea” Moscovei în conflictul ucrainean, scrie TSN.

„Toate actele care puteau fi importante în a dovedi acest lucru (implicarea Rusiei în Ucraina, n.r.) au fost sustrase”, a constat Ilia Iașin.

De altfel, despre aceste dovezi pe care Nemțov urma să le prezinte au vorbit mai mulți oficiali importanți, care au declarat că din acest motiv opozantul rus a și fost ucis.

Potrivit lui Elmar Brok, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Nemțov a fost ucis din cauza intenției sale de a publica un raport cu privire la prezența trupelor ruse în estul Ucrainei.

Cu o opinie similară a venit sâmbătă și președintele ucrainean, Petro Poroșenko.

„A spus că va dezvălui dovezi convingătoare ale implicării forțelor armate ruse în Ucraina. Cineva se temea foarte mult de asta… L-au ucis”, a declarat Poroșenko într-un comentariu televizat în timpul unei vizite în orașul Vinița.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...