(VIDEO) Demonstrație spectaculoasă a NASA: Cum ajunge praful din Sahara în jungla Amazoniană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 27,7 milioane de tone de praf din Sahara sunt transportate peste Oceanul Atlantic și se așează în jungla amazoniană în fiecare an, ducând cu ele fosfor și alți nutrienți, scrie sciencerecorder.com.

Un studiu publicat recent în Geophysical Research Letters, publicaţie a American Geophysical Union, arată că, deşi par a fi din lumi radical diferite, deşertul Sahara şi jungla amazoniană sunt legate prin milioanele de tone de praf saharian bogat în nutrienţi care traversează Oceanul Atlantic în fiecare an, transportând fosfor şi alte îngrăşăminte în solurile sărăcite de pe Amazon.

Cercetătorii participanţi la studiu au analizat estimările cu privire la transportul de praf pe baza datelor colectate între 2007 şi 2013 de la radarul laser al NASA „Cloud-Aerosol Lidar and Infrared Pathfinder Satellite Observation” (CALIPSO).

Potrivit NASA, şapte ani de înregistrare a datelor este o perioadă prea scurtă pentru a trage concluzii pe termen lung, dar observaţiile continuă să fie foarte importante pentru înţelegerea modului în care se mişcă peste ocean praful şi aerosolii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...