(VIDEO) Cum au spart doi chinezi o maşină Tesla de la 19 km distanţă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În vremurile noastre nu mai ai nevoie de o rangă ca să spargi o maşină. Graţie tehnologiei, nici măcar nu trebuie să fii foarte aproape ca să poţi pătrunde în interior şi să preiei controlul. Iar acest lucru a fost demonstrat de doi experţi în securitate, „cobaiul” fiind un automobil Tesla.

Hackerii de ocazie au arătat că poţi pătrunde în sistemul informatic al autovehiculului, de la o distanţă de 19 km, folosind o reţea Wi-Fi maliţioasă, transmite Sky News.

Experţii în securitate de la Keen Security Lab, firma care face parte din grupul Tencent din China, au notificat Tesla despre problemele respective, iar apoi au postat experimentul lor pe YouTube.

„Compania lui Elon Musk a avut o atitudine proactivă şi a luat măsurile necesare pentru a rezolva vulnerabilităţile”, au transmis aceştia.

Drept urmare, vor primi o recompensă de la Tesla.

Experţii în securitate au demonstrat că poţi intra în sistemul informatic al maşinii, dacă aceasta e conectată la reţeaua Wi-Fi.

Odată pătrunşi în „creierul” automobilului, au reuşit să deschidă portierele fără cheie, să deschidă trapa, să aprindă luminile, să regleze scaunul şoferului şi să acţioneze frâna.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...