(VIDEO) Comercianți de heroină reținuți de poliție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii unei grupări criminale, care se ocupau de comercializarea heroinei în proporții deosebit de mari pe teritoriul ţării, au fost reținuți de poliție.

S-a constatat că rolul de intermediar și diler care realiza heroină consumatorilor de droguri din grupare îl aveau două femei, Valentina de 33 de ani și Nadejda de 64 de ani, ambele domiciliate în municipiul Chișinău.

În urma percheziției în locuințele suspectelor au fost depistate peste 10 mii de lei care provin, din declarații depuse, din realizarea a 10 grame de heroină.

Tot în locuința bănuitelor, forțele de ordine au depistat două cântare la scară mică, telefon și cartele mobile prin intermediul cărora efectuau tranzacția, precum și chitanțe de la transferuri bănești obținute din comercializarea drogurilor.

Din gruparea criminală mai făceau parte încă patru persoane, cu vârstele cuprinse între 28 și 42 de ani, originare din Chișinău, Tiraspol și Rîbnița. Aceștia aveau rolul de intermediari și consumatori.

Cei patru suspecți au fost reținuți în momentul procurării unei cantități de heroină. În total, au fost ridicate aproximativ 13 grame de heroină, prețul căreia pe piața neagră se estimează la circa 25 – 30 mii de lei.

Toate persoanele suspecte sunt cercetate penal pentru comercializarea ilegală a heroine. Dacă vor fi găsiți vinovați, membrii grupării riscă privațiune de libertate de până la 15 ani. În prezent, persoanele suspecte se află în arestul poliției pentru 30 de zile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...