(VIDEO) CM 2014: Steven Gerrard se retrage din națională după Turneul Final

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Căpitanul selecționatei Angliei, Steven Gerrard, se va retrage din echipa națională după Turneul Final al Campionatului Mondial de fotbal din această vară, din Brazilia.

Stevie G., ajuns la 33 de ani, și-a prelungit pentru încă doi ani contractul cu FC Liverpool, dar va renunța la națională, deoarece nu este sigur că mai poate face față la cel mai înalt nivel pe ambele fronturi, a anunțat Daily Mail.

Gerrard, care va împlini pe 30 mai 34 de ani, a adunat până în prezent 109 selecții în echipa națională, pentru care a debutat în anul 2000. Primul său gol pentru națională l-a marcat în acel fabulos 5:1 împotriva Germaniei, de pe ”Olympiastadion” din Munchen, din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2002.

Selecţionerul Roy Hodgson a declarat că și-ar dori să-l aibă pe Gerrard în echipă și după Turneul Final, considerându-l în stare să mai facă față la cel mai înalt nivel. Totuși, decizia mijlocașului pare definitivă, iar el nu va fi singurul care renunță la națională. Colegul său de la mijlocul terenului, Frank Lampard, în vârstă de 35 de ani, nu va mai îmbracă nici el tricoul ”albionului” după Brazilia 2014.

Anglia se află în Grupa D, alături de Uruguay, Italia și Costa Rica și va debuta pe 14 iunie, într-un clasic al fotbalului mondial, împotriva Italiei.

Mai jos vă prezentăm toate golurile lui Gerrard în tricoul naționalei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...