(VIDEO) Chiril Lucinschi, condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare. Reacția fostului deputat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul deputat, Chiril Lucinschi a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, cu imposibilitate de a deține funcții publice pe un termen de 4 ani. De asemenea, Lucinschi va achita și o amendă de 27.500 de lei, pentru fals în declarații.

Instanța a dispus și confiscarea specială a bunurilor fostului deputat și anume jumătate din cota-parte din două terenuri și o casă de locuit din Chișinau, inclusiv a sumei de 23.000 de euro – bani ridicați în cadrul perchezițiilor.

În cadrul ședinței s-a dispus eliberarea provizorie din arest la domiciliu și plasarea acestuia sub control judiciar până la pronunțarea sentinței finale.

„Cred că sentința nu a fost scrisă în instanța de judecată, a fost scrisă în altă parte. Pot să vă spun că ea este absolut ilegală. Noi am venit și am demonstrat probe că proveniența banilor la care insistă Procuratura nu este adevărată”, a declarat Chiril Lucinschi după ce și-a aflat sentinţa.

El consideră că dosarul penal i-a fost fabricat în contextul activității sale politice. „Din păcate, nu știam de ce trebuie de mers la această învinuire, care este una falsă. Noi am prezentat multe probe care spun contrariul”, a mai menționat Lucinschi, precizând că va ataca decizia Judecătoriei Buiucani la Curtea de Apel, unde va încerca să-și demonstreze nevinovăția.

De altă parte, procurorul pe caz susține că nu este de acord cu decizia instanței, pentru că pedeapsa cu închisoare a fost redusă cu un an și au fost respinse confiscările de bunuri. Mai mult, acesta afirmă că urmează să studieze partea motivatorie a sentinței și va lua o decizie dacă o va ataca sau nu la Curtea de Apel Chișinău.

Atât partea acuzării, cât și cea a apărării au la dispoziție 15 zile pentru a ataca decizia instanței la Curtea de Apel.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...