(VIDEO) Cel puţin nouă morţi în urma prăbuşirii unui pod în Columbia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puţin nouă muncitori au murit, iar alţi cinci au fost răniţi, după ce un pod parţial construit s-a prăbuşit, luni, în provincia Chirajara, a declarat, marţi, un oficial columbian, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Podul, care încă nu era deschis, urma să facă parte din autostrada care ar fi legat capitala Bogota de Villavicencio, informează Mediafax.

Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute, iar poliţia investighează incidentul, a declarat Reinaldo Romero, purtător de cuvânt al autorităţilor din provincia Meta, aflată în apropierea locului în care s-a prăbuşit podul.

„Până acum sunt nouă morţi şi cinci răniţi. Verificăm dacă există şi alte victime”, a declarat Reinaldo Romero.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...