(VIDEO) Bombardamente la Doneţk şi Lugansk, în pofida acordului de pace de la Minsk; Sunt victime

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În pofida înțelegerii de la Minsk, estul separatist al Ucrainei rămâne centrul luptelor și la această oră. Vineri dimineaţa au avut loc bombardamente atât în orașul Doneţk, cât şi la Lugansk, unde au fost ucise trei persoane potrivit unui lider separatist.

Potrivit Unian, care îl citează pe Serghei Ivanuşkin, „ministrul pentru situaţii de urgenţă” al „republicii populare Lugansk”, în noaptea de joi spre vineri au avut loc bombardamente cu sisteme de rachete multiple asupra unor zone locuite din Lugansk.

În urma atacului, trei persoane au decedat, conform surselor din cadrul separatiștilor.

Potrivit BBC, jurnalişti străini aflaţi la Doneţk afirmă că au auzit bombardamente vineri dimineaţa, dar mai puţin intense decât în ultimele zile.

Amintim că rebelii proruşi au semnat documentul final negociat de membrii „formatului Normandia” – preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko, francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel – care prevede crearea unei zone demilitarizate pe linia de front şi schimburi de prizonieri.

Conform ultimelor date, peste 5.400 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului armat din estul Ucrainei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...