(VIDEO) Adevărul despre „Armistiţiul de Crăciun”, meciul care a schimbat istoria fotbalului în Primul Război Mondial

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unul dintre cele mai cunoscute meciuri de fotbal din istorie este cel care a avut loc în ziua de Crăciun a anului 1914, în plin Război Mondial.

Povestea, care de-a lungul timpului a devenit chiar subiect de film, spune că soldaţii britanici şi cei germani aflaţi pe frontul din zona Ypres au stabilit în ajunul Crăciunului o încetare a focului, iar a doua zi, chiar de Crăciun, au disputat un meci de fotbal.

Cea mai amplă serie de declaraţie despre această partidă vine de la Ernie Williams, un fost soldat britanic care susţine că a evoluat în acel meci, scrie CNN.

„Mingea a apărut de undeva, nu ştiu de unde, dar din tabăra germanilor. Au făcut repede nişte porţi, un băiat a devenit portar şi a început meciul. Cred că au fost 200 de oameni cei care au luat parte la joc.

Eu trebuia să ajung la minge. Aveam 19 ani pe atunci şi eram destul de bun. Nu a existat ură între noi. N-am avut arbitru, nu s-a ţinut scorul, nimic. A fost un simplu meleu, nu semăna cu fotbalul pe care îl vedeţi la televizor. Bocancii pe care îi aveam erau un pericol, acei bocanci mari şi grei, iar mingile de atunci erau din piele, aşa că a noastră s-a udat repede”, a povestit fostul militar într-un interviu din anul 1983.

Cu toate acestea, Mark Connelly, profesor la Universitatea din Kent, spune că episodul, deşi bazat pe fapte reale, a fost amplificat foarte mult.

„Nu există nicio dovadă certă că meciul acesta a avut loc. Dar cred că este posibil ca undeva pe front, cineva să fi scos o minge şi să fi schimbat câteva pase. Dar este mult până la a spune cu certitudine că meciul a avut loc şi că a fost ceva mai mult decât câţiva soldaţi care au lovit mingea de câteva ori. Este o mare diferenţă între armistiţiu şi fraternizare şi noi avem tendinţa de a confunda termenii”, a explicat acesta.

Meciul de fotbal ar fi avut loc între trupele britanice şi cele germane în ziua de Crăciun a anului 1914.

Povestea a devenit extrem de cunoscută în ultimii ani, fiind turnat chiar şi un film – Joyeux Noel – în 2005. Pe baza acesteia a fost creat și un spot publicitar foarte apreciat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...