(VIDEO) Actorul Ryan Reynolds a primit o stea pe Walk of Fame

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Starul din „Deadpool”, Ryan Reynolds, a făcut joi o afacere de familie din ceremonia de dezvelire a stelei sale de pe Walk of Fame din Hollywood, relatează Reuters.

Actorul născut în Canada a apărut la ceremonie împreună cu mama sa Tammy, frații, nepoții și nepoatele, dar și cu soția sa, actrița Blake Lively, și cei doi copii ai cuplului.

„Este un moment special care vine o dată în viață, dacă ești norocos. Fără ei, aș fi fost trist dacă l-aș fi ratat”, a declarat Reynolds după ceremonia de la Los Angeles.

Anul 2016 a fost unul bun pentru actorul în vârstă de 40 de ani. Filmul său cu supereroi „Deadpool”, care a avut un buget de 58 de milioane de dolari, a devenit un succes neașteptat, având încasări de peste 780 de milioane de dolari la nivel mondial.

El a primit premiul pentru cel mai bun actor într-o comedie pentru rolul său, precum și titlul „Entertainer of the Year” la Critics’ Choice Movie Awards.

Întrebat despre un eventual sequel pentru „Deadpool”, Ryan Reynolds a afirmat că nu poate spune prea multe.

„Nu este nimic de spus pentru că nu am voie să zic nimic. Șefa studioului este acolo și mă va omorî”, a glumit el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...