Astăzi de împlinesc 29 de ani de la accidentul de la Cernobîl, cea mai gravă catastrofă din istoria energiei nucleare.
La 26 aprilie 1986, la ora 01.23, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat în timpul unui test de securitate, în urma unei erori de manipulare. Deflagraţia a ridicat dala superioară a reactorului, cu o greutate de 2.000 de tone.
Explozia de atunci a pus în alertă nu numai autorităţile sovietice de la acea vreme, dar şi întreaga Europă. Zona a fost evacută pe o rază de 30 de kilometri, iar unii dintre oamenii care s-au luptat cu incendiul de la reactor au murit la puţin timp după ce au fost expuşi unui nivel de radiaţii de 13 mii de ori peste cel normal.
Combustibilul nuclear a ars timp de peste zece zile, emiţând elemente radioactive cu o intensitate echivalentă cu cel puţin 200 de bombe de la Hiroshima şi contaminând o mare parte din Europa, în principal Ucraina, Belarus şi Rusia.
Pentru a stinge incendiul şi a curăţa zona din jurul centralei, URSS a trimis în patru ani 600.000 de persoane, expuse unor doze puternice de radiaţii cu o protecţie minimă.
Urmările la scară largă ale dezastrului nu au fost observate pe moment, însă mutaţiile genetice şi explozia diverselor forme de cancer au dovedit că efectele radiaţiilor încă se fac simţite. Copiii care s-au născut între 1986-1994 au avut o dezvoltare fizică întârziată şi valori mai scăzute ale coeficientului de inteligenţă.
Potrivit specialiştilor, explozia de la Cernobîl a generat radiaţii cât pentru 500 de bombe nucleare de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 de mii de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut şi încă mai au de suferit. Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ”sarcofag” de beton. Experţii spun că abia în anul 2525, emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal.
URSS condusă de Mihail Gorbaciov a reacţionat în cea mai nefericită tradiţie a secretului, nerecunoscând drama decât după trei zile, după ce Suedia, unde ajunsese norul radioactiv, a alertat lumea întreagă. Tăcerea oficială sovietică, urmată de o serie de minciuni, a favorizat contaminarea a sute de mii de persoane, iar modul în care a fost gestionată criza a dezvăluit slăbiciunile statului.
„Ecourile propagandei au minat regimul”, apreciază sociologul Boris Kagarliţki, în timp ce politologul Dmitri Oreşkin consideră că accidentul de la „Cernobîl a fost un cui bătut în sicriul URSS”.
„Ucraina şi Belarus au înţeles că Moscova era capabilă să intervină, dar nu a avut resursele necesare pentru a le ajuta. Elitele locale au început apoi să-şi pună întrebări cu privire la utilitatea unui astfel de centru de putere”, afirmă el.
Dacă mai multe ţări occidentale îşi pun din nou întrebări cu privire la viitorul energiei nucleare, Ucraina, săracă în resurse energetice naturale, persistă pe această cale.
Centrala de la Cernobîl a fost închisă definitiv abia în decembrie 2000 după mai multe incidente. Patru centrale, cu 15 reactoare, sunt în continuare în exploatare în ţară.
Recent, Rusia şi Belarusul au anunţat decizia de a construi o nouă centrală nucleară în Belarus.
Mai jos vă prezentăm un amplu documentar la acest subiect: