Victor Grebenşcikov: „Unii politicieni încearcă să o transforme 9 Mai într-o zi buclucaşă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În Republica Moldova unii politicieni şi unele persoane încearcă să o transforme într-o zi buclucaşă, ceea ce este absolut inadmisibil, pentru că este o zi sfântă, este o zi de doliu şi este o zi de reculegere. De această părere este Victor Grebenşcikov, copreședinte al Departamentului Minorități Etnice și vicepreşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Slavilor „Vece”.

„Unii politicieni şi unele persoane încearcă să o transforme într-o zi buclucaşă, ceea ce este absolut inadmisibil. Pentru că este o zi sfântă, este o zi de doliu şi este o zi de reculegere, întrucât această zi a avut o importanţă deosebită pentru Europa şi pentru toată lumea. Datorită victoriei aliaţilor asupra nazismului, a devenit posibilă construirea Europei moderne. Deci, aceste evenimente nu se contrapun, ele se completează”, a declarat Grebenşcikov, într-un interviu pentru Europa Liberă.

În opinia acestuia, această încercare se face pentru a obține dividende, dar și pentru a diviza societatea

„Cu părere de rău, (unii politicieni – n.r.) nu pot gândi mai profund, să vadă legătura între diferite evenimente. Şi nişte declaraţii rupte din context duc la aceste concluzii greşite şi la confruntarea societăţii. Pentru că în Europa în secolul XX au avut loc două războaie nimicitoare, care au distrus zeci de milioane de vieţi. Şi datorită faptului că Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări, care au participat în lupta contra nazismului, au reuşit să distrugă această ideologie şi practică odioasă. Și după aceea au început să caute pas cu pas soluţii pentru o viaţă paşnică, demnă în Europa. Şi această soluţie a fost găsită, în cele din urmă”, mai spune expertul.

Totodată, acesta spune că inclusiv Federația Rusă ar trebui să sărbătorească la 9 mai Ziua Europei, în contextul în care aceasta dorește să se integreze în Europa.

„Această zi trebuie să provoace şi în Rusia dorinţa de a se integra cât mai mult în Europa. Pentru că Uniunea Sovietică a avut o contribuţie importantă la zdrobirea nazismului şi la stabilirea păcii în Europa. Şi este normal ca să beneficieze de această pace, de această colaborare în Europa. Eu nu văd nicio contradicţie aici”, a mai spus Victor Grebenşcikov.

Amintim că, în acest an în Republica Moldova Parlamentul a decis să fie marcată oficial Ziua Europei la 9 mai, tot în această zi fiind marcată Ziua Victoriei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...