Viaţa incredibilă a eroului finalei EURO 2016: Tatăl său este în închisoare de 16 ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eroul Portugaliei din finala EURO 2016, câştigată de lusitani cu 1-0 în faţa Franţei, a povestit într-un interviu recent că tatăl său este în închisoare de circa 16 ani, acuzat că ar fi ucis-o pe mama vitregă a fotbalistului.

Eder, marcatorul golului finalei, a spus într-un interviu pentru o televiziune portugheză că tatăl său se află într-un penitenciar din Anglia, urmând să iasă în curând din închisoare.

„Tatăl meu este în închisoare. De când aveam 12 ani. Mama mea vitregă a murit şi el a fost acuzat că a ucis-o. A fost condamnat la 16 ani de închisoare, cred”, a spus Eder, fără a da detalii suplimentare, citat de Daily Express.

Atacantul a reuşit să păstreze secret faptul că tatăl său este închis într-un penitenciar în Anglia, în ciuda faptului că a evoluat jumătate din sezonul trecut la Swansea City.

Născut în Guinea-Bissau, o ţară micuţă şi fostă colonie portugheză din vestul Africii, de la malul Oceanului Atlantic, jucătorul de 28 de ani s-a mutat în Portugalia când era copil, împreună cu mama sa, şi a început fotbalul la Coimbra, la 11 ani, plecând de la Academica la Sporting Braga în anul 2012.

„Din momentul în care am ajuns la Academica (în 2008, la 20 de ani – n.red.) şi am început să câştig bani, am putut să merg în Anglia să îl vizitez la închisoare. De fiecare dată când am avut vacanţă, am mers în Anglia să îl vad”, a mai povestit Eder.

Acesta a spus că tatăl său se află deja în Portugalia, când s-a mutat acolo din Guinea-Bissau, locuind pe rând cu ambii părinţi, care erau despărţiţi.

Întrebat cum s-a simţit când a mers într-un centru de plasament de la marginea oraşului Coimbra, din cauza că părinţii săi nu-şi mai permiteau să aibă grijă de el, fotbalistul a răspuns: „Am fost trist, nu mi-a plăcut deloc. M-am simţit abandonat”.

Eder are o soră care studiază în Wolverhampton, o altă soră care trăieşte în Anglia şi un frate care trăieşte în Portugalia: „Am familie peste tot”.

„Nu am crescut cu familia mea, am crescut într-un colegiu. A fost bine pentru mine, m-a ajutat să devin omul care sunt şi m-a ajutat în cariera fotbalistică. Desigur, uneori a fost puţin greu, ceea ce este normal. Am întâlnit mulţi dintre prietenii mei acolo şi a fost bine să am o experienţă de viaţă”, a mai spus fotbalistul lui Lille.

Eder a intrat în teren în a doua repriză a finalei EURO 2016, în minutul 79, în locul celui mai bun tânăr jucător al Campionatului European, Renato Sanches. Atacantul lui Lille a reuşit să înscrie golul victoriei Portugaliei contra Franţei, în a doua repriză de prelungiri, când foarte mulţi se aşteptau ca meciul şi trofeul să se decidă la penaltiuri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...