„Veninul, Ucigaș și medicament”: Cinci animale veninoase nebănuite

„Veninul, Ucigaș și medicament”: Cinci animale veninoase nebănuite

Veninul este asociat, de obicei, cu înțepăturile insectelor sau cu mușcăturile reptilelor. Însă, această substanță versatilă, injectabilă, este utilizată pentru atac ori în scop de apărare și de alte viețuitoare. Muzeul de Istorie Naturală din Londra, care a inaugurat la 10 noiembrie expoziția ”Veninul: Ucigaș și medicament”, deschisă până la 13 mai 2018, enumeră cinci mamifere, insecte și moluște mai puțin cunoscute pentru această capacitate.

Lorisul lent

Lorisul lent este singura primată veninoasă. Unele dintre exemplarele acestei specii au devenit vedete pe internet datorită înregistrărilor video în care sunt înfățișate cu labele din față ridicate pentru a fi ”gâdilate” la subraț. Însă acest animal procedează astfel pentru a se apăra.

Când își ridică labele din față, această primată facilitează accesul la glandele brahiale ce produc toxina. Apoi, animalul își linge glandele și astfel, în urma combinării toxinei cu saliva, mușcătura sa devine veninoasă.

Din nefericire, lorisul lent este frecvent comercializat ilegal, vândut în diverse zone ale lumii ca animal exotic. Pentru a evita mușcătura sa, care poate conduce la anafilaxie și deces la oameni, traficanții obișnuiesc să taie dinții acestui animal. Ca urmare, multe exemplare mor din cauza hemoragiilor sau a infecțiilor cauzate de această procedură.

Un alt lucru remarcabil despre această primată este culoarea sa. Se crede că modelul de pe blană a evoluat pentru a imita culoarea cobrelor, o metodă pentru a preveni atacurile prădătorilor.

Ornitorincul

Ornitorincul este una dintre cele numai cinci specii de mamifere ovipare, cunoscute sub numele de monotreme. Toate monotremele sunt native din Australia și Noua Guineea.

Ornitorincul deține o serie de trăsături care îl deosebesc de oricare alt animal. Cu un cioc lat, o coadă precum o vâslă, picioare dotate cu membrane înotătoare între degete și corpul acoperit cu blană, acest animal cu aspect caraghios produce un tip de venin ce a evoluat pentru a produce durere, în special altor exemplare din aceeași specie.

Masculii de ornitorinc dețin la picioarele posterioare un set de pinteni ascuțiți și își folosesc veninul împotriva altor masculi pentru a-și apăra teritoriul. Veninul este produs sezonier, cantitatea sa fiind mai mare în perioada de împerechere.

Oamenii care au fost afectați de veninul de ornitorinc s-au confruntat cu dureri atroce care, deși nu sunt fatale, nu pot fi atenuate cu analgezice tradiționale precum morfina.

Țânțarul

Femela de țânțar se hrănește cu sânge prin intermediul unei proboscide subțire, asemănătoare unui pai, ce pătrunde în piele și prin care insecta injectează salivă în rană. Bogată în substanțe cu rol anticoagulant, saliva previne închiderea rănii permițând astfel țânțarului să ”bea” sânge până când se satură. Această substanță ”injectată” în piele poate fi considerată un venin.

Umflătura ce apare ulterior înțepăturii nu este cauzată de acest venin, ci de răspunsul corpului uman la substanța toxică. Pentru a lupta împotriva salivei insectei, organismul uman produce histamine cauzând astfel umflarea venelor din regiunea afectată.

Veninul de țânțar nu este periculos, însă bolile pe care aceste insecte le pot transmite pot fi fatale. Malaria ucide circa 600.000 de persoane anual, iar aproximativ alte 12.000 de decese sunt cauzate de febra galbenă. De asemenea, țânțarii pot cauza indirect febra denga și encefalită japoneză.

Chițcanul

Chițcanii sunt mamifere mici, cu aspect asemănător cu cel al cârtițelor, deseori confundați cu șoarecii. Însă, spre deosebire de majoritatea mamiferelor, unele specii de chițcani sunt veninoase.

Una dintre acestea este chițcanul american cu coadă scurtă (Blarina brevicauda). Veninul său poate fi transferat în alt corp în felurite moduri, inclusiv prin intermediul dinților sau al ghearelor.

Spre deosebire de dinții multora dintre animalele veninoase, care sunt goi, cei ai chițcanilor au pe margini o canelură ce funcționează ca un jgheab pentru a livra substanța veninoasă.

Chițcanii se folosesc de venin pentru a imobiliza insecte mici și râme, acestea constituind principala lor sursă de hrană.

Veninul chițcanului acționează ca un fel de conservant — prada este paralizată și depozitată în vizuină, această modalitate fiind eficientă pentru păstrarea prăzii în stare proaspătă mai mult timp.

Chițcanii mănâncă în fiecare zi o cantitate de hrană cel puțin egală cu greutatea corpului lor. Fără capacitatea de a depozita hrana ar fi dificil pentru acest mamifer să supraviețuiască, în special în timpul iernii când resursele le sunt limitate.

Melcii Conus

Melcii Conus sunt un grup de viețuitoare prădătoare. Dotate cu cochilii conice colorate, aceste moluște marine au o varietate de dimensiuni și se hrănesc cu preponderență cu viermi, deși unii au evoluat și mănâncă pești.

Aspectul lor elegant ascunde o tehnică de vânătoare remarcabilă: melcii marini conici sunt dotați cu un dinte asemănător unui ac hipodermic prin care injectează venin paralizant în corpul prăzii. Dintele este lansat precum un harpon care se prinde de corpul victimei. În plus, unele specii sunt echipate și cu spin orientat posterior.

Veninul acestei moluște este un cocteil de toxine ce paralizează prada.

Melcul Conus geographus din acest grup de viețuitoare marine își dispersează mai întâi veninul în apă. Acesta este absorbit în branhiile prăzii care devine dezorientată și intră într-o stare de șoc hipoglicemic. Ulterior, melcul își lansează ”harponul” către pește care se zbate doar una-două secunde și paralizează.

Veninul melcului Conus geographus care vânează pești este suficient de puternic pentru a omorî un om, capacitate care face ca această moluscă aparent inofensivă să fie una dintre cele mai veninoase animale de pe Terra.

0