Valeriu Ghileţchi, ales în calitate de vicepreşedinte al APCE din partea Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul grupului popular-european, deputatul Valeriu Ghileţchi a fost ales azi în calitate de vicepreşedinte al APCE din partea Republicii Moldova şi va face parte din Biroul Adunării. Decizia a fost luată acum câteva minute în cadrul şedinţei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, care şi-a început azi sesiunea de vară.

„Onorat să fiu ales de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în calitate de Vice-președinte al APCE din partea Republicii Moldova”, a scris Ghileţchi pe pagina sa de Facebook.

Puţin mai devreme, acesta anunţa prin intermediul aceleaşi reţele de socializare că „azi începe sesiunea de vară a APCE” şi „se așteaptă vreme caldă și temperatură înaltă la propriu și la figurat…”, fără a preciza la ce anume se referă.

Este de menţionat că Delegaţia Republicii Moldova la APCE este condusă de democrata Valentina Buliga, avându-i ca membri pe deputaţii Valeriu Ghileţchi, Mihai Ghimpu şi Vladimir Voronin, iar în calitate de membri supleanţi pe Violeta Ivanov, Maria Postoico şi Alina Zotea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...