Usatîi spune ce funcție va accepta în cazul unor alegeri parlamentare anticipate

by D M
Distribuiti mai departe...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi spune că în cazul unor alegeri parlamentare anticipate va accepta acea funcție pe care o vor dori cetățenii: “Am avut această poziție când am candidat la alegerile locale din municipiul Bălți. Și oamenii au spus: Da, vrem să candidați pentru funcția de primar și am câștigat din primul tur”, a spus Renato Usatîi și și-a exprimat regretul că din cauza campaniei electorale scurte nu a reușit să ajungă la toți oamenii din țară pentru a le transmite mesajul locuitorilor municipiului Bălți.

“Bălțenii cred în fapte și rezultate și cei care m-au votat sunt ferm convinși că primul decret al lui Renato Usatîi în calitate de șef de stat ar fi fost dizolvarea acestui parlament corupt – în baza articolului doi din Constituție, cu plină strada de oameni… Ei, sigur, nu m-au votat pentru principii și valori. Noi astăzi trebuie să curățăm țara, să distrugem sistemul mafiot și corupt și după asta să construim o țară nouă”, a spus Renato Usatîi într-o intervenție live după întrevederea cu Maia Sandu.

În aceeași ordine de idei, liderul PN a precizat că el și Sandu nu au discutat funcții. El a ținut să spună că „toate speculațiile din mass-media” precum că i s-ar putea oferi funcția de premier sunt false.

“Sunt niște speculații. Nici n-am discutat așa ceva. Eu am mers în fața oamenilor cu anumite promisiuni și, cel mai important, cu anumite obligațiuni, pentru care port răspundere. Miza mea este ceea ce vor toți cetățenii RM, chiar și cei care au votat-o pe Maia Sandu, dar și pe Igor Dodon – alegeri parlamentare anticipate, deoarece Parlamentul este astăzi cel mai mare târg, bordel, din istoria politicii moderne a RM, care trebuie demis”, a punctat Usatîi.

Liderii PN și PAS au avut astăzi o întrevedere, în care principalul subiect al discuțiilor a fost posibilitatea declanșării unor alegeri anticipate. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.