Usatîi a îndemnat Parlamentul să accelereze definitivarea și adoptarea Proiectului de lege privind statutul municipiului Bălți

by D M
Distribuiti mai departe...

Primarul de Bălți, Renato Usatîi a îndemnat Parlamentul să accelereze definitivarea și adoptarea Proiectului de lege privind statutul municipiului Bălți. El a făcut solicitarea joi, la ședința Consiliului municipal, anunță BTV.

Edilul le-a cerut autorităților centrale să includă în grupul de lucru pentru finalizarea proiectului și reprezentanți ai comunității locale, dar și foști, și actuali consilieri municipali, precum și conducerea orașului, indiferent de culoarea politică. 

Reamintim că, pentru prima dată, problema statutului municipiului Bălți a fost abordată în 2012 și tot de atunci se elaborează Proiectul de lege. Centrul urban, al doilea cel mai mare din țară, după numărul de oameni, are nevoie de o distribuire echitabilă a banilor din bugetul de stat, iar autoritățile locale – de împuterniciri suplimentare. Asta mai ales că municipiul Bălți este unul dintre puținele care contribuie serios la economia țării. Cu toate acestea, comunitatea locală niciodată nu a înaintat prea mult în solicitările sale către autoritățile republicane. 

Orașul are nevoie de pârghii suplimentare pentru formarea bugetului local, mecanisme funcționale pentru lupta împotriva construcțiilor ilegale, poliție locală, care să fie gestionată de consiliul municipal sau de către primar, dar și transferuri din vistieria statului care să corespundă banilor vărsați acolo de municipiul Bălți.

Усатый призвал парламент ускорить разработку и принятие Закона о статуте Бельц

Усатый призвал парламент ускорить разработку и принятие Закона о статусе Бельц

Опубликовано Телекомпания BTV – Balti, Бельцы Четверг, 14 ноября 2019 г.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.