Uraganul Irma a făcut deja trei victime în SUA

Uraganul Irma a făcut deja trei victime în SUA

Uraganul Irma a făcut deja o victimă la Florida Keys şi două în partea continentală a Floridei, au anunţat duminică autorităţile, citate de Associated Press.

Un bărbat a murit după ce camioneta sa a fost luată de vânt şi izbită într-un copac la Florida Keys.

Alte două persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier provocat pe continent de ploaia şi vântul aduse de uraganul Irma, a anunţat poliţia din Florida. Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în comitatul Hardee, la sud-est de Tampa.

Între timp, medicii au fost nevoiţi să ajute prin telefon o femeie care năştea acasă, pentru că nu putea ajunge la spital.

În cele din urmă, pompierii au reuşit să ajungă la femeie la câteva ore după ce a născut şi au dus-o la spital.

La Miami, o macara s-a prăbuşit din cauza vântului puternic, au anunţat autorităţile. Nu este clar dacă a provocat pagube sau victime.

Preşedintele Donald Trump a discutat cu guvernatorii de Alabama, Georgia, Carolina de Sud şi Tennessee, ce ar putea fi afectate de furtună.

De asemenea, preşedintele, care se află la Camp David, a ţinut regulat contactul cu guvernatorul Floridei, Rick Scott.

0