Unsprezece angajați ai Centrului de sănătate publică, reținuți de CNA. Ancheta se desfășoară în cadrul a 138 de cauze penale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unsprezece angajați ai Centrului municipal de sănătate publică din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au fost reținuți de CNA în cadrul unei ample anchete, începute în luna mai 2018. La această etapă, 25 de persoane sunt bănuite, iar 11 au fost deja reținute, fiind suspectate de fapte de corupție.

Este vorba despre angajați ai Centrului de sănătate publică, documentați mai bine de jumătate de an de CNA. Aceștia sunt bănuiți că pretindeau și luau sistematic bani, personal sau prin mijlocitori, de la diferite persoane fizice și juridice pentru un șir de servicii. Potrivit materialelor cauzei, inspectorii sanitari și unii conducători ai CSP, acceptau mijloace financiare pentru eliberarea autorizațiilor și certificatelor sanitare, pentru renunțarea la unele controale sau neindicarea neregulilor, depistate în urma verificărilor inopinate. De asemenea, aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins bani și pentru eliberarea, fără impedimente, a avizelor la lot, la proiect și la recepția finală, organizarea orelor de instruire igienica și susținerea cu succes a examenelor, fără prezența nemijlocită la instruire a persoanelor, precum și evaluarea pozitivă a rezultatelor măsurărilor instrumentale și analizelor de laborator, fără deplasarea la fața locului.

În procesul documentării, s-a mai constatat că unii inspectori întocmeau petiții fictive cu privire la unele nereguli, după care citau agenții economici la sediul CSP Chișinău și estorcau bani pentru a nu efectua controlul fizic la fața locului și pentru a nu-i sancționa. Sumele pretinse sistematic variau între o mie și câteva mii de lei pentru un serviciu.

Astăzi, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliile, automobilele, dar și la birourile persoanelor bănuite, după care 11 angajați ai CSP au fost escortați la CNA pentru audieri.

Ofițerii CNA au pornit peste 100 de cauze penale pentru corupere activă şi pasivă, urmărirea penală fiind condusă de PA.

CNA îndeamnă persoanele care au avut de suferit de pe urma acțiunilor ilegale ale funcționarilor Centrului de sănătate publică să ne sesizeze la numerele de telefon ale unității de gardă 257 202 sau cel al liniei naționale anticorupție 0 800 55555.

Acțiunile de urmărire penală în acest caz continuă. Procurorii urmează să decidă asupra înaintării învinuirii în privința bănuiților și asupra oportunității aplicării măsurilor preventive.

Precizăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...