Unde a dispărut Putin?! Timp de o săptămână Kremlinul a „hrănit” presa doar cu „conserve”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a dispărut din vizor timp de o săptămână. Acesta nu a anunţat nici concediu de odihnă, nici medical, însă între 8 şi 16 august nu a apărut deloc în faţa presei. Cu toate acestea, serviciul de presă al preşedinţiei ruse a distribuit constant comunicate de presă pe parcursul întregii săptămâni. Totuşi, potrivit televiziunii de opoziţie TV Rain, există dovezi care atestă că acestea au fost programate din timp, fiind vorba despre aşa-numitele „conserve”.

Ultima dată, Vladimir Putin a fost însoţit de presă la Soci, pe data de 8 august, atunci când a mers la turneul de Sambo şi s-a întâlnit cu o familie din Ijevsk, venită la odihnă. Ulterior, presa a mers la Moscova, şeful statului rus, urmând să revină ulterior. Acesta însă nu a mai apărut în faţa presei până astăzi, când s-a întâlnit cu guvernatorul regiunii ruse Kaliningrad.

Cu toate acestea, Kremlinul a distribuit constant comunicate cu privire la diverse întâlniri ale preşedintelui Putin. Acestea însă s-au desfăşurat în regim închis, fără accesul presei. Astfel, tvrain.ru, pune la îndoială timpul când anume au avut loc aceste întrevederi.

O analiză a jurnaliştilor postului de televiziune relevă faptul că toate comunicatele au apărut pe pagina oficială a Preşedinţiei ruse în intervalul de timp dintre 13:50 şi 15:20, iar toate agenţiile de presă, inclusiv cele pro-guvernamentale, difuzau informaţia abia peste 15-20 minute de la publicarea pe pagina oficială. Asta în condiţiile în care, de obicei, jurnaliştii agenţiilor de presă sunt mai rapizi decât angajaţii Preşedinţiei. La fel, potrivit tvrain.ru, pozele de la evenimente erau doar cele oficiale.

Analistul politic Mihail Rubin a explicat pentru TV Rain că „spre deosebire de conducerea SUA, cea a Rusiei are tabu în privinţa a două teme şi ele se observă foarte bine: prima este boala, ia a doua concediul. Preşedintele în opinia cetăţenilor ruşi nu poate fi bolnav şi nu poate merge la odihnă. Anume de aceasta, în fiecare an, apar declaraţii destul de stranii ale purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, precum că în orarul preşedintelui nu există concediu”, a menţionat analistul.

Solicitaţi de tvrain.ru, reprezentanţii funcţionarilor cu care s-ar fi întâlnit Putin între 8 şi 16 august, nu au răspuns la întebările când anume au avut loc aceste întrevederi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...