Undă verde către UE: Moldova poate solicita aderarea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul European oferă Republicii Moldova dreptul de a cere aderarea la Uniunea Europeana, asta fiind posibil în urma votării unor amendamente în forul legislativ comunitar.

Conform europarlamentarului român Monica Macovei, propunerile sale privind accelerarea intrării în vigoare a Acordului de Asociere, inclusiv a celui comercial, dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE) au fost preluate de Grupul Partidului Popular European (PPE) și adoptate prin rezoluția votată astăzi în plenul Parlamentului European (PE).

Iată care sunt amendamentele propuse de europarlamentarul român:

1. Menționează pentru prima oară dreptul Republicii Moldova de a solicita intrarea în Uniunea Europeană;
2. Solicită Consiliului UE să semneze Acordul de asociere, inclusiv cel comercial, dintre UE și statele membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte;
3. Aprobă aplicarea provizorie a Acordului de asociere, după semnarea lui;
4. Solicită Secretariatului general al Consiliului UE să reducă procedurile de notificare așa încât aplicarea provizorie a Acordului de asociere să aibă loc imediat după semnare;
5. Declară intenția Parlamentului European de ratificare completă a Acordului de asociere, inclusiv a celui comercial, dintre Republica Moldova și UE cât mai curând posibil și înainte de finalul mandatului actual al Comisiei Europene;
6. Solicită Comisiei Europene creșterea finanțării pentru Republica Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis cu puțin timp în urmă un comunicat prin care salută decizia forului legislativ european.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...