Una dintre cofondatoarele mișcării Femen s-a sinucis la Paris. Mesaj de adio: „Totul este un Fake!”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oxana Şaciko, cofondatoare și fostă membră a grupului feminist ucrainean Femen, s-a sinucis în apartamentul său din Paris, la vârsta de 31 de ani, a anunțat marți într-o declarație pentru AFP Inna Şevcenko, actuala lideră a organizaţței, transmite Agerpres.

„Oxana a fost găsită ieri (luni) la Paris, în apartamentul său. Ea s-a sinucis”, a precizat telefonic Inna Şevcenko pentru France Presse.

În cursul dimineţii, Anna Guţol, o altă cofondatoare a mişcării, anunţase decesul acesteia pe pagina sa de Facebook, rămânând evazivă cu privire la cauzele morţii ei: „Ne-a părăsit Oksana Şaciko, cea mai curajoasă (…). Împreună cu apropiaţii şi familia ei, suntem în doliu şi aşteptăm versiunea oficială a poliţiei. Pentru moment, ceea ce ştim este că (…) trupul Oksanei a fost găsit în apartamentul său din Paris. Potrivit prietenilor săi, ea a lăsat o scrisoare de adio!”.

Cu toate acestea, data exactă a morţii tinerei ucrainence urmează să fie stabilită de expertiza medico-legală, dar în data de 20 iulie ea era încă în viaţă, a declarat o altă confondatoare a Femen, Aleksandra Şevcenko, pentru BBC Ucraina.

Aplicaţia Telegram Paris Burns informează că Oksana Şaciko a avut înainte două tentative de sinucidere. În scrisoarea sa de adio, tânăra scrie: „Totul este un Fake!”

Împreună cu alte trei militante, Oksana Şaciko a fondat mişcarea feministă ucraineană cunoscută pentru acţiunile sale topless în aprilie 2008 la Kiev (Ucraina). În genere, mişcarea luptă împotriva discriminării şi exploatării sexuale a femeilor din Ucraina şi din lumea întreagă.

Exilată în Franţa din 2013, unde a primit azil politic, tânăra a părăsit organizaţia şi şi-a continuat activitatea de pictoriţă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...