Un tânăr de 28 de ani reținut pentru păstrare și consum de substanțe narcotice

Un tânăr de 28 de ani reținut pentru păstrare și consum de substanțe narcotice

Un individ de 28 de ani a fost reținut fiind suspectat de păstrare și consum de substanțe narcotice. Acesta a fost depistat în cadrul patrulărilor intensive demarate de către echipajele mobile ale Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău pe strada Calea Moșilor din capitală, fiind împreună cu încă doi amici, de 19 și 20 de ani.

Asupra bărbatului care manifesta un comportament neadecvat, polițiștii au depistat un plic în care se afla o substanță vegetală necunoscută. Individul a fost escortat la Inspectorat pentru audieri și stabilirea circumstanțelor, iar probele delicte au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.

Conform legislației penale în vigoare, suspectul reținut riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11.000 lei la 13.000 lei sau închisoare de până la doi ani.

Este de menționat că, Poliția Capitalei a dispus intensificarea patrulărilor străzilor în vederea prevenirii și combaterii criminalității stradale.

0