Un român din Serbia a inventat cafeaua din sfeclă roșie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un român din localitatea sârbească Vlaicovăț, situată la câțiva kilometri de orașul Vîrșeț, Nicolae Cotârlă, a inventat cafeaua din sfeclă roșie (Beta vulgaris), pe care a înregistrat-o la Institutul pentru Proprietate Intelectuală din Belgrad.

„Cafeaua mea, înregistrată ca marcă sub denumirea de Sorogat cafe na bazi svekle, este rezultatul unor cercetări pe care le-am început în anul 2012. Produsul este unic în lume”, a declarat pentru Agerpres inginerul Nicolae Cotârlă.

Potrivit acestuia, tehnologia de obținere a cafelei din sfeclă, deși poate părea simplă, este foarte complicată, pentru că necesită anumite faze de prelucrare a sfeclei roșii, cea mai importantă fiind dezhitratarea legumei.

„Am pus la punct o instalație de procesare și o linie de ambalare și vidare. A fost costisitor pentru mine, dar a meritat. Am satisfacția că am contribuit la protejarea persoanelor care au făcut un viciu din consumul cafelei’, a precizat Cotârlă.

Produsul său se comercializează en-gros pe piețele din Serbia și Germania, având reputația că poate fi utilizat fără riscuri de cardiaci, diabetici, femei gravide, chiar și de copii, datorită conținutului bogat în vitamine (A,B,C și PP), proteine și minerale.

Prepararea acestei băuturi care nu dăunează sănătății este cea clasică: se fierbe apa, se adaugă până la patru lingurițe de cafea la o ceașcă de apă, o jumătate de linguriță de miere dacă se dorește și poate fi consumată înainte sau după masă, în orice moment al zilei, chiar și seara, pentru că nu provoacă insomnii ca alte cafele, după cum a declarat Cotârlă.

În context, el a spus că produsul său nutritiv are un efect terapeutic asupra organismului uman și poate fi utilizat cu succes în tratarea anemiilor, virozelor și a imunității scăzute.

Datorită invenției sale culinare, a crescut și mai mult popularitatea comunității românești din zonă, care este de mulți ani un punct de atracție pentru turiști grație Castelului Bisingen, construit în stil clasicist în 1859 de familia lui George Mocioni, deputat în Dieta de la Budapesta din partea naționaliștilor români și sârbi din regiunea istorică Timoc-Morava.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...