Un nou transfer la Man United: Mourinho își aduce un fost elev de la Real Madrid

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Manchester United este aproape să perfecteze al doilea transfer al verii, după cel al fundaşului suedez Victor Lindelof, adus de la Benfica pentru 35 de milioane de euro.

„Diavolii” s-au înţeles cu AS Monaco pentru transferul brazilianului Fabinho. 35 de milioane de euro, plus cinci drept bonusuri, e suma pe care o va plăti gruparea de pe Old Trafford pentru fotbalistul în vârstă de 23 de ani, potrivit Corriere dello Sport.

Managerul lui United, Jose Mourinho, e omul care i-a oferit lui Fabinho singurele minute la Real Madrid. S-a întâmplat în 2013, într-o victorie cu 6-2 a madrilenilor contra Malagăi. 14 minute a jucat în acea partidă de pe Bernabeu sud-americanul.

Real a renunţat la scurt timp după acel meci la Fabinho, ajuns la Monaco. Tot în 2013, Mourinho a părăsit-o pe Real Madrid pentru a reveni la Chelsea.

Dorit şi de Inter şi Juventus, mijlocaşul central, care poate evolua şi în flancul drept al apărării, a înscris nouă goluri în 37 de meciuri în ultimul sezon din Ligue 1.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...