Un nou consilier din partea UE, la Procuratura Generală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura Generală va avea, începând de astăzi, un nou consilier superior internaţional de politici din partea Uniunii Europene.

Consilierul Aivars Ostapko a fost ales ca urmare a concursului organizat de Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău pentru a sprijini Procuratura în procesul de reformare şi modernizare instituţională.

Noul consilier are 37 de ani, este de origine letonă şi are o experienţă de 15 ani de activitate în cadrul Procuraturii din Letonia. Începând de astăzi, consilierul va munci alături de procurorii moldoveni întru accelerarea reformelor instituţionale.

Procurorul General interimar, Eduard Harunjen şi-a exprimat convingerea că expertul va corespunde aşteptărilor instituţionale, deoarece a trecut o selecţie riguroasă de cereri parvenite de la specialişti din diverse state europene.

În decursul primei luni de activitate în cadrul Procuraturii, consilierul va elabora un plan de acţiuni, reieşind din studierea sistemului şi noilor prevederi legislative care reglementează activitatea de procuror. Acest lucru va permite, în opinia expertului european, de a pune temelia Proiectului care urmează a fi realizat pe durata unui an.

Lunar, consilierul va elabora rapoarte detaliate în care va menţiona atît rezultatele, cît şi priorităţile de viitor în vederea unei bune desfăşurări a Proiectului şi soluţionării prin colaborare a iniţiativelor de reformare a Procuraturii Republicii Moldova.

„Acest sprijin va fi extrem de binevenit, mai ales în condiţiile actuale, când au fost iniţiate reforme solide în cadrul sistemului Procuraturii, iar experienţa consilierului va aduce o abordare proaspătă asupra problemelor cu care se confruntă procurorii moldoveni în activitate pentru asigurarea unor schimbări şi mecanisme funcţionale.” – a subliniat Procurorul General interimar, Eduard Harunjen.

După expirarea mandatelor experţilor Holger Helmbach şi Virginijus Sabutis, consilierul Aivars Ostapko este al treilea consilier din partea Uniunii Europene care asistă Procuratura în procesul de reformare instituţională.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...