Un moldovean se întorcea din Ucraina cu 7.680 de pachete de gumă de mestecat în portbagaj. Marfa i-a fost confiscată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Gumă de mestecat în valoare de 80 mii lei urma să ajungă fraudulos în Republica Moldova. Lotul impunător a fost depistat de echipa mixtă de control, formată din polițiștii de frontieră și inspectorii vamali, ieri, 21 ianuarie, în punctul de trecere Otaci, bunurile fiind camuflate în polița portbagajului.

Potrivit Poliției de Frontieră, la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Mercedes 312 D, înmatriculat în Republica Moldova. La volanul mașinii a fost legitimat un conațional din satul Vasilcău, raionul Soroca, în vârstă de 41 de ani.

În baza unei informații deținute la nivelul Direcției regionale NORD, polițiștii de frontieră și vameșii au dispus verificarea minuțioasă a vehiculului. Astfel, într-un loc special amenajat în zona poliței portbagajului s-au descoperit 256 de cutii cu gume de mestecat, pentru care conducătorul auto a confirmat că-i aparțin însă nu deține documente privind proveniența.

Cele 7.680 de pachete urmau să ajungă pe piața neagră din țara noastră, iar după comercializarea acestora persoana ridica o sumă de 80.000 de lei.

Bărbatul s-a conformat cerințelor de confiscare a mărfii și este dispus să coopereze cu oamenii legii. Prin urmare, întreaga cantitate de marfă a fost ridicată și amplasată în camera de păstrare a corpurilor delicte din Sectorul Poliției de Frontieră Otaci, până la stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea normelor legale ce se impun.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...