Un moldovean, reținut după traversarea ilegală a hotarului moldo-ucrainean. Bărbatul este la a doua încălcare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un moldovean anunțat în căutare de Poliția de Frontieră a fost reținut în rezultatul schimbului operativ de informații și conlucrării cu omologii din Ucraina. Bărbatul de 37 de ani a fost surprins în timp ce traversa ilegal frontiera, din Ucraina în Republica Moldova.

În după-amiaza zilei de ieri, angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Larga” au fost sesizați de către grănicerii ucraineni, precum că un bărbat se deplasează pe direcția Slobozia-Medveja (RM) – Putrino (UA). Operativ, patrula Poliției de Frontieră, aflată în apropiere de locul unde a fost văzută persoana, s-a apropiat și, la circa 350 metri de linia de frontieră a reținut intrusul. Acesta s-a dovedit a fi locuitor al satului Drepcăuți, raionul Briceni. Persoana a recunoscut că a traversat ilegal hotarul, din lipsa actelor de călătorie.

În cadrul verificărilor suplimentare, s-a aflat că bărbatul nu este la prima sa abatere, ba mai mult este căutat de Poliția de Frontieră pentru comiterea unei infracțiuni similare – trecerea ilegală a frontierei de stat. Totodată, anterior acesta ar fi fost condamnat atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în Ucraina, pentru jaf.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările pe caz. În prezent, persoana se află în izolatorul din cadrul IP Briceni, fiind reținută pentru 72 de ore.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...