Un minor a încercat să treacă vama cu pașaportul fratelui mai mare: Înfățișarea l-a dat de gol

by D M
Distribuiti mai departe...

Un minor a încercat să traverseze frontiera de stat cu pașaportul fratelui mai mare, însă înfățișarea l-a dat de gol. Intențiile sale au fost deconspirate duminica trecută de către polițiștii de frontieră din Punctul de trecere al frontierei Criva-Mamaliga.

 

La controlul de frontieră s-a apropiat un tânăr care a prezentat actele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. În timpul verificării, polițiștii de frontieră au observat un comportament nesigur la persoana în cauză. Conform datelor din pașaport, persoana aflată în punctul de trecere arăta mult mai tânără decât vârsta înscrisă în document. Ba mai mult că trăsăturile feței se diferențiau.

În cadrul discuțiilor, tânărul a recunoscut că de fapt are 17 ani, iar pașaportul aparține fratelui mai mare. Prin urmare, polițiștii de frontieră au luat legătura cu fratele acestuia, care a și confirmat că pașaportul îi aparține.

 

Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, care prevede o amendă în mărime de 37.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

 

unimedia.info


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.