Un ministru britanic a demisionat după ce a fost acuzat că ar fi primit indemnizații prea mari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul britanic al Culturii Maria Miller, însărcinată cu delicatul dosar al reglementării activităţii presei, a demisionat miercuri din Guvern în urma unei polemici cu privire la indemnizaţii încasate ca parlamentar, a anunţat Downing Street.

Într-o scrisoare adresată premierului David Cameron, ministrul conservator şi-a justificat decizia prin faptul că această controversă, care durează de o săptămână, are ca rezultat „deturnarea atenţiei de la activitatea esenţială efectuată de către Guvern pentru relansarea ţării”.

În pofida susţinerii afişate de către David Cameron faţă de ministrul său, cazul a devenit stânjenitor penru Guvernul britanic, cu mai puţin de o lună şi jumătate înaintea alegerilor locale şi europene.

O anchetă independentă a stabilit în februarie că Maria Miller să restituie suma de 45.000 de lire sterline (55.000 de euro) reprezentând indemnizaţii încasate pentru o reşedinţă secundară în Wimbledon, un cartier situat în sud-estul Londrei, în care aceasta îşi găzduia părinţii.

O comisie alcătuită în majoritate din parlamentari conservatori a redus, pe 3 aprilie, suma de rambursat la 5.800 de lire sterline (7.000 de euro).

Ministrul a fost aspru criticat pentru că şi-a cerut scuze considerate „prea expeditive” în faţa deputaţilor, iar aproximativ 180.000 de britanici au semnat o petiţie online în care îi cere să demisioneze dacă nu restituie indemnizaţiile necuvenite pe care le-a încasat.

În anii 2009-2010, o majoritate a deputaţilor britanici a fost pătată de un scandal răsunător de abuzuri comise în decontarea unor cheltuieli.

Maria Miller, care era însărcinată să creeze un sistem de reglementare a activităţii presei, în urma scandalului ascultărilor telefonice de la fosta publicaţie News of the World, a subliniat că această sarcină va fi „întotdeauna controversată pentru presă”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...