Un medic de la Penitenciarul Pruncul, trimis în judecată pentru malpraxis, soldat cu decesul unei deținute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală și a deferit astăzi justiției cauza penală de învinuire a unui medic – endoscopist din cadrul Secției medicină generală a Penitenciarului nr.16-Pruncul, acesta fiind acuzat de „încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, soldată cu decesul pacientei”. Medicul, în vârstă de 43 de ani, activează în această funcție începând cu anul 2010, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 3 ani închisoare cu (sau fără) privarea de dreptul dea ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Potrivit probelor, în dimineața zilei de 12 octombrie 2017, aflându-se în sala de diagnostic din cadrul Penitenciarului Pruncul, în timpul efectuării bronhoscopiei cu biopsie unei deținute, în vârstă de 27 de ani, medicul a încălcat din neglijență regulile și metodele de acordare a asistenței medicale, ca rezultat, peste două ore, survenind moartea femeii.

Potrivit raportului de expertiză judiciară, decesul deținutei a survenit în rezultatul șocului anafilactic – reacție alergică la introducerea medicamentelor anestetice, ce se confirmă prin alte modificări patologice depistate la necropsie și adeverite prin datele de laborator histologice.

Experții au concluzionat că, necesitatea efectuării bronhoscopiei deținutei nu a fost argumentată, consecințele actului medical generând dezvoltarea șocului anafilactic, ca reacție alergică la Lidocaină, iar din cauza evoluției fulminante, pacienta a decedat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...