Un an cu Dodon preşedinte: A luptat cu „limba română” şi steagul UE, a uitat de miliardul furat şi alegeri parlamentare anticipate, dar a bătătorit drumul spre Rusia

Un an cu Dodon preşedinte: A luptat cu „limba română” şi steagul UE, a uitat de miliardul furat şi alegeri parlamentare anticipate, dar a bătătorit drumul spre Rusia

Recuperarea banilor furați din sistemul bancar, relansarea relațiilor cu Rusia, dar și lupta cu organizațiile unioniste, anularea BAC-ului, curățarea justiției de corupți și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Acestea sunt doar câteva din promisiunile electorale ale lui Igor Dodon. La un an de la preluarea mandatului de președinte al Republicii Moldova constatăm, însă, că multe promisiuni au fost făcute doar de dragul campaniei electorale.

În seara zilei de 13 noiembrie 2016, după o zi agitată, în care procesul electoral a decurs mai mult sau mai puțin legal, în care locuitori ai regiunii transnistrene au fost aduși organizat la centrele de vot, iar sute de mii de moldoveni nu votaseră peste hotarele țării, din lipsă de buletine, Igor Dodon câștiga alegerile prezidențiale cu 835.210 voturi valabile, adică 52,18% din voturi, în vreme ce Maia Sandu obținea 765.460 de voturi, adică 47,82% din voturi.

În campania prezidențială, Dodon a fost făcute multe promisiuni, dar la un an de la preluarea mandatului de președinte al Republicii Moldova constatăm că, multe promisiuni au fost făcute doar de dragul campaniei electorale.

Am încercat să analizăm cele mai importante promisiuni ale lui Dodon și gradul de realizare al acestora.

1. Unul dintre obiectivele numărul unu este anularea legislației care pune miliardul furat pe spatele cetățenilor. Preşedintele are dreptul la iniţiativă legislativă. Dacă nu voi putea anula această lege printr-o altă lege, voi iniţia un referendum consultativ.

A încercat, dar nu a reușit. A inițiat un referendum consultativ pe mai multe subiecte, în care a cerut inclusiv împuterniciri suplimentare, însă Curțea Constituțională a spus NU inițiativei. Indignat, Dodon a anunțat un protest masiv în Piața Marii Adunări Naționale, la 24 septembrie, care s-a transformat, însă, în câte manifestații la Bălți, Anenii Noi și Cahul.

2. Vor sări din ei surcele. Și din judecători, procurori, și din Plahotniuc, și din toți acei care au fost la guvernare.

Este greu de apreciat ce surcele au sărit în special din oligarhul Vladimir Plahotniuc, cu care a ajuns la ,,comprimis” şi a fost schimbat sistemul electoral de vot în unul mixt, pentru care Uniunea Europeană a decis să înghețe un ajutor în valoare de 100 de milioane de euro.

3. Voi lansa consultări cu toate partidele și societatea civilă referitor la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Şeful statului nu se va putea „lăuda” cu îndeplinirea sau, cel puțin, demararea procesului de consultare a partidelor și societății civile în privința declanșării alegerilor parlamentare anticipate.

4. Prima vizită a mea în calitate de președinte va fi în Federația Rusă. Scopul va fi deschiderea pieței ruse. Vă promit că voi reuși să deschid piața din Federația Rusă.

Realizarea a fost îndeplinită cu succes, prima vizită în calitate de președinte a efectuat-o la Moscova, în perioada 16-18 ianuarie, apoi în perioada 16-19 martie a mers din nou în Federația Rusă. Ulterior, el a participat, la 9 mai, la Parada din Piața Roșie în cinstea Zilei Victoriei. Totodată, acesta a participat la un congres, sub egida lui Putin, organizat la Sankt Petersburg. Ulterior, a mai mers la ruşi, chiar şi ieri s-a aflat la Moscova. Spre comparație, Dodon care a promis să fie președintele tuturor cetățenilor a fost o singură dată în capitala Uniunii Europene.

5. Președintele Dodon va colabora în continuare cu UE, ceea ce înseamnă păstrarea regimului fără vize cu UE, a cetățeniei române pentru cetățenii care o au.

Nu prea a avut vizite în cancelariile europene. Acesta a fost o singură dată în capitala Uniunii Europene, dar la vecinii Republicii Moldova – România şi Ucraina – acesta nu a ajuns. De curând i-a făcut o invitație oficială președintelui român, Klaus Iohannis, de a veni la Chişinău.

6. Eu sunt pentru anularea BAC-ului, acesta va fi opțional, trebuie să revenim la examenele de stat în instituțiile de învățământ superior.

Elevii vor susţine şi în acest an examenul de maturitate. Dacă ne amintim de ,,grandioasa” reformă în educație anunțată de Plahotniuc acum câteva săptămâni, putem afirma că promisiunea a picat.

7. Eu consider că trebuie să oferim un statut special Transnistriei. Autonomie sau nu, federație sau nu, se va decide în cadrul unui referendum.

A avut câteva întrevederi cu aşa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselschii, care refuză ideea lui Dodon.

8. Interzicerea unionismului în Republica Moldova.

Nu a semnat niciun decret pentru interzicerea unionismului în Republica Moldova. Deşi a declarat de nenumărate ori că deputații PSRM care dețin altă cetățenie decât cea moldovenească au scris cerere pentru a se dezice de ea, Autoritatea Națională pentru Cetățenie este însă de altă părere.

Până în prezent însă, șase deputați socialiști continuă să se bucure de calitatea de cetățean european, dar având o poziție anti-europeană. Aleșii poporului care dețin dublă cetățenie sunt: Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, conform unei anchete a portalului moldovacurata.md.

9. Președintele Igor Dodon nu va înainta nicio candidatură la funcţia de prim-ministru din partea actualei majorităţi parlamentare.

Deocamdată nu a fost înaintată nicio candidatură.

10. Preşedintele ţării este obligat, conform legislaţiei în vigoare, să renunţe la calitatea de membru de partid şi, evident, ne vom conforma legislaţiei. Eu cred că noi avem persoane demne de a fi preşedinte al Partidului Socialiştilor.

A renunţat la şefia PSRM, liderul formaţiunii devenind Zinaida Grecianîi.

Printre unele reușite ale lui Dodon în primul an de mandat putem menționa mimarea luptei cu oligarhii, modificarea limbii române în moldovenească pe site-ul instituției prezidențiale şi scoaterea drapelului UE de pe clădirea Preşedinţiei.

0