Un chișinăuian a pornit la o partidă de vânătoare în Ucraina, dar polițiștii de frontieră i-au luat cartușele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un locuitor al municipiului Chișinău în vârstă de 68 de ani, deținător al unui Lexus înmatriculat în Republica Moldova, este documentat într-o tentativă de scoatere din țară a 166 de cartușe de vânătoare. Obiectele au fost depistate de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Tudora în portbagajul mașinii, printre lucrurile personale ale șoferului.

Potrivit Poliției de Frontieră, după identificarea bărbatului și cercetarea documentelor pe mijlocul de transport, s-a luat decizia verificării adiționale a vehiculului, în vederea valorificării unei informații operative deținute. Astfel, în portbagajul autovehiculului, printre lucrurile personale polițiștii de frontieră au depistat 166 de cartușe calibrul 12, într-o varietate diferită. Conducătorul auto nu a putut prezenta pentru întregul lot de muniții actele de proveniență și posesie, ce ar confirma legalitatea păstrării acestuia.

Audiat, cetățeanul moldovean a declarat că intenționa să ajungă în țara vecină pentru a participa, împreună cu prietenii săi din Ucraina, la mai multe activități de vânătoare. Totodată, acesta a precizat că nu știa despre regulile impuse la trecerea frontierei de stat, inclusiv bunurile permise spre transportare.

Cartușele au fost ridicate în conformitate cu procedurile legale și transmise spre expertiză, iar conaționalului i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat. Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Est.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...