Un bebeluş care s-a născut prematur în avion va primi zboruri gratuite pe viaţă de la compania aeriană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bebeluş născut prematur în avion va putea zbura gratuit la bordul aeronavelor companiei Jet Airways.

Bebeluşul s-a născut într-un avion al Jet Airways, care călătorea de la Dammam, Arabia Saudită, până la Kochi. Zborul a fost redirecţionat spre Mumbai după ce mama copilului a intrat în travaliu, scrie Mediafax.

Datorită acţiunilor rapide ale echipajului de cabină şi ale unui paramedic aflat la bord, copilul s-a născut sănătos înainte ca aeronava de tip Boeing 737 să aterizeze.

Incidentul a reprezentat o premieră pentru compania aeriană, care a răspuns prin acordarea nou-născutului călătorii gratuite pe toată durata vieţii.

Mai mult de cinci copii s-au născut pe zboruri comerciale în ultimul an, dar nu toţi au avut norocul să fie recompensaţi.

Ultima companie aeriană care a acordat zboruri necondiţionate şi gratuite pe durata vieţii copilului a fost AirAsia, când, în 2009, o femeie a născut în timpul unui zbor de două ore de la Penang la Kuching.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...