Un bărbat de 56 de ani, preluat de pompieri și transportat până la ambulanță. Aceasta nu a putut ajunge până la pacient

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat de 56 de ani a fost preluat de pompieri la Bălăbănești fiind transportat până la ambulanță pentru ca acesta să poată primi îngrijiri medicale. Tot de intervenția salvatorilor a fost nevoie ieri în apropierea satului Alava, raionul Ștefan Vodă, pentru tractarea unui microbuz școlar fără copii, iar alte lucrări au fost efectuate la Sîngerei și Criuleni.

Angajații IGSU au intervenit pe traseul Chișinău-Cimișlia unde au reușit să deblocheze un autocamion și o mașină care au derapat din cauza ghețușului.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul ultimelor 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în cinci situații de deblocare și tractare a autoturismelor blocate.

Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor și subdiviziunilor teritoriale ale IGSU la moment în republică traseele naționale, cât și accesul spre localități sunt practicabile, în jumătatea de sud și centru a țării se circulă în condiții de iarnă, pe drumuri s-a format  ghețuș.

La lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 449 unități de tehnică și 559 persoane, fiind împrăștiate circa 4.168 tone de material antiderapant.

Conform datelor operative colectate de la furnizorii de energie electrică în urma precipitațiilor nu au fost înregistrate deconectări de la livrarea cu energie.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI va monitoriza în continuare situația din țară și va interveni pentru prevenirea situațiilor de risc. În continuare oamenii sunt rugați să fie precauți și să asculte mesajele autorităților, iar în situații de urgență să apeleze Serviciul 112.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...